În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm

Jump to navigation Jump to search
În așteptarea lui 1848
de Ion Heliade Rădulescu


PREZIUA[modifică]

Psalm

Strigarea-mi ajungă până la tine
Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte!
Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața,
Auzi-mi chemarea-n ziua durerii
Ș-al înfrântei inimi astupat geamăt.

Repede m-ajută și mă susține,
Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul,
Ca lemnele în foc oasele-mi secară,
Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba,
Aridă inima îmi e ca piatra;
De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea
Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea
Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul...

Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul,
M-am asemănat corbului de noapte
Și tuturor altor cobe nocturne;
Întru veghere nopțile trecut-am
Și m-asemănai păsării veghinde
Ce stă nemișcată dasupra casei.

Toată ziua mă culmau de ultrage
Inemicii; și cei ce-odinioară
Mă lăudau jură acum asupră-mi.

Avut-am cenușă în loc de mâncare
Și-n lacrimi mi-amestecai băutura
Numai la vederea mâniei tale
Și la înalta și dreapta-ți urgie.
Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne,
Ca umbra trecură zilele mele,
Și eu ca iarba mă uscai, ca paiul.

Trecător sunt și m-am consumat, Doamne,
M-am topit ca ceara ș-am ars în zelul
Să-ți înalț templu. Focul mi se stinge...
Tu însă, eterne, ești nemutabil,
Ș-a ta memorie în secoli trece,
Din generațiune la-alta pasă.

Tu-n pietate vei ardica brațul
Și-n pietate pe român salva-vei,
Căci ora salutei, ora venit-a.
E d-ajuns; plâng servii tăi, plâng lumina,
Gem altarele, plâng d-a lor ruină.
Sunat-a ora, și acum se vor teme
Gințile toate de naltul tău nume,
Și d-a ta glorie trema-vor regii.
Din cenușa-i sălta-va România,
Înnoi-se-vor ale ei junețe
Ca ale acvilei; și-n vestmânt candid
Ca o mireasă va ieși nainte-ți;
Splendida ei, sacră candelă d-aur,
În oliu limpede, oliu de pace,
Vărsa-va lumina ce dă viață
Și va încinge virginala-i frunte
Cu-aureola ce geniul poartă.
Tu, Doamne, singur, ființă supremă,
Vei re-ntregi această Sion nouă.
Arăta-te-vei în gloria toată
În re-ntregita Românie bellă;
Pruncii-n a ta cale nălța-vor imne,
Văduva, orfanul afla-vor scutire
Și împilații alța-vor capul;
La locul propriu se vor pune toate
Și capacitatea la a ta dreaptă.

Auzi tu, generație viitoare?
Pentru tine se scriu acestea.

1847