Împăratul Chinei vorbește...

Împăratul Chinei vorbește... de Hugo von Hofmannsthal, traducere de Ion Pillat

În mijlocul tuturora
Stau Eu, Fiul Cerului,
Și nevestele, copacii,
Dobitoace, heleștaie,
Mi le ’nchide ’ntâiul zid.
Dedesupt, îmi dorm strămoșii:
Îngropați cu arc și spadă,
Cu coroana lor pe creștet,
Cum e portul fiecărui,
Locuesc cămări boltite.
Sună până ’n fundul lumii
Pasul Prea-Măririi mele.
Sub plocatele de iarbă,
Pajiști verzi am la picioare,
Râuri curg la fel de ’ntinse
Spre apus, spre răsărituri,
Către miazăzi și noapte,
Ca să-mi ude lin grădina
Ce se-așterne cât e lumea.
Oglindesc ici ochii negri
De gazele, colo păsări,
Oglindesc cetăți pe-afară,
Ziduri negre, sihle dese
Și obraz de neamuri multe.
Stau boierii mei, luceferi,
Curțile le au în juru-mi,
Poartă nume dat de mine,
Nume după ceasu ’n care
Mi-au ieșit supuși în cale,
Au femei de mine-alese,
Și copiilor, ca frunza,
Celor mari ai tuturora,
Le-am dat ochi, trup nalt și buze,
Cum dă florii grădinarul.
Printre ziduri din afară
Îmi stau neamuri de războinici,
Neamuri de plugari îmi stau.
Alte ziduri și-apoi iară
Cuceritele noroade,
Neamuri tot mai negre ’n sânge,
Pân' la mare, zid din urmă,
Care ’mi leagă țara ’n brâu.