Îmi vine-a crede
Aspect
Îmi vine-a crede că iubesc,
Iubesc a doua oară,
Oprit în drum de-un sol ceresc
O gingașă fecioară.
O dacă dânsa c-un sărut
Și-o blândă căutătură
Ar șterge-ntregul meu trecut
De jale și de ură!
Dar nu se poate! Ești un vis,
Vedenie, solie!
Ce-i prea de tot frumos, e scris
Să treacă, să nu fie.