«Ziua cea mai fericită»

«Ziua cea mai fericită» de Edgar Allan Poe, traducere de Emil Gulian

Poemele lui Edgar Poe, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1938

I

Ziua cea mai fericită — ora cea mai fericită
A inimii mele, arsă, ofilită.
Nădejdea puterii, a falei de sus,
Știu că s-au dus.

II

Putere! am spus? Da! așa dau de rost
— Au pierit vai! ca o nălucă —
Vedeniilor din vechea tinerețe, ce-au fost —
Și pot să se ducă.

III

Trufie, acum, ce mai fac din tine?
Altă frunte poate-a moștenit
Veninul pe care l-ai turnat în mine —
Spirite-al meu, fi liniștit!

IV

Ziua cea mai fericită — ora cea mai fericită
Cum o pot privi, n-a mai fost privită,
Dar strălucita privire a falei — și a puterii — de orice mai presus
Știu că s-a dus:

V

Iar dacă nădejdea de tărie și fală
Dată mi-ar fi și acum tot cu chinul
Orei acesteia neamicală
Nu aș mai vrea din nou să-i simt spinul:

VI

Era pe-a ei aripă un filtru ascuns
Și-n timp ce fâlfâia — picură din ea
Licoarea — care ar fi fost de-ajuns
Să distrugă inima, ce o mai cunoștea.

1827.