Zâna

 

Trăia în pădure o zână,
Scăldându-se-adese în ape,
A dat de mreje cu pește,
Și zâna n-ajunge să scape...

Cu spaimă-au privit-o pescarii,
Dar Marcu cel tânăr și iute
În brațe-apucat-a pe zână
Și dornic a prins s-o sărute.

Iar zâna se dă ca o creangă
Și-n mâinile lui șerpuiește,
Se uită în ochii lui Marcu
Și râde și tainic zâmbește...

În farmec s-a scurs toată ziua;
Dar iată că-n noaptea adâncă
Pierit-a zburdalnica zână...
Se pierde sărmanul de tângă.

Și zile și nopți rătăcește
Prin codri, pe-a Dunării maluri,
Și geme-ntrebând: „Unde-i zâna?”
„Nu știm”, râd viclenele valuri.

„Mincună! strigatu-le-a Marcu,
Cu voi ea acuma petrece!”
Și-ndată s-a dat nebunatic
Cu capul în Dunărea rece.

Se scaldă în Dunăre zâna,
Așa cum a fost mai-nainte;
Nu-i Marcu... Și doară în cântec
Ne-aducem de Marcu aminte.

Iar voi pe pământ vă petreceți
Ca râmele oarbe-n pământ,
Și nime povești nu vă-ncheagă,
Urmașii cântări nu vă cânt.