Vară (Iosif)

Asfinţeşte. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici fereşti strălucitoare.

Sub arţar, plecat, moşneagul
Şade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură...

Joacă în văzduh ţînţarii ;
Pe furiş, prin frunza rară,
Ca un zgomot de şopîrle
Drăcuşorii se strecoară,

Ici şi colo doar s-arată
Printre crengile mişcate,
Şi, pitiţi, şoptesc în umbră,
Se ghiontesc, rîd pe-nfundate...

Dînd semnal întregei cete,
Cel din urmă-n fund dispare...
— Caută-i de-acu, băiete !
Mută stă grădina mare...

Tresărind, păşeşte-n taină,
Doar prin foi adie vîntul...
Stă şi-ascultă... Unde-s oare ?
Nu se ştie ca pămîntul !

Moşule, tu ştii, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Şi, zîmbind şiret, ce dulce
Amintirile te fură...

Dar deodat' s-aude-un ţipăt,
Şi din nalta bălărie
Sare o fetiţă blondă
Ca un fir de păpădie !

Geaba fuge nebuneşte
Ca să scape de ştrengar...
Din tufişuri, pretutindeni,
Alte capete răsar...

E un haz ! Cu larmă mare,
Toţi, jucînd, se strîng^[1] în drum,
Şi bunicul rîde tare
Pipa scuturînd de scrum...