Urăsc

Urăsc de Nicolae Nicoleanu

Publicată în Ateneul român, an I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august)

Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde
Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros,
Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde
Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos.

Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate,
Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc,
Unde inima de milă nu suspină și nu bate,
Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc.

Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă;
Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat,
Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă,
Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat.

Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare,
Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani,
Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare,
Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani.

Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult, cu mult mai tare
Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit
Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare
Ce nu-și mai iubește țara și sînul ce l-a nutrit.