Unui tânăr

Departe, pân' la mine, blând,
Înâiul vers al tău pătrunde;
Uimit plec fruntea, şi-ascultând,
Tristeţea nu mi-o pot ascunde.
Te văd la masa ta de scris

Şi simt credinţa ta ce leagă
De orice gând un mândru vis,
De orice vis o lume-ntreagă!
Aşa ca tine-am fost noi toţi,

La vârsta când, robit deşartei
Iluzii, socoteşti că poţi
S-atingi vreodată culmea artei.
Dar prea e dulce, prea-i duios

Şi-atâta-ncredere respiră
În plânsetu-i melodios
Întâiul tău acord de liră...
O, nu mă-ndur să te dezmint,

Şi trist, cu fruntea înclinată,
Ascult străvechiul cântec sfânt
Ce l-am cântat şi eu odată...