Unei iubite

 

Mă-mbată glasul ei blajin
Și părul ei lăsat pe spate...
Ea mă iubește ca pe un frate,
Ca pe-un copil orfan, străin.

Se uită-n ochii-mi cînd suspin,
Mă ceartă-ades cu bunătate,
Mă-mbată glasul ei blajin,
Și părul ei lăsat pe spate...

În fața-i stau, tăcut, senin...
Și uit de-a vieței răutate
Cînd mînile-i, ca inspirate,
Scot din clavir un plîns divin...
Mă-mbată glasul ei blajin...