Un festival artistic

De la Wikisource

Un festival artistic de Ion Luca Caragiale

La Ateneu se va da, cu splendidă pompă, un mare festival artistic.

Printr-o fericită întîmplare, se află în Bucureşti în acelaşi timp două celebre artiste străine — d-na Theodorini, cantatrice italiană ^[1], şi d-ra Agatha Bîrsescu, artistă dramatică germană ^[2].

Programul acestui festival e cît se poate de ales. Pe lîngă minunatele bucăţi de muzică şi declamaţiune, se va produce şi o scenă în adevăr mişcătoare: membrii „Cercului amicilor, artei şi literaturii romîne”, iniţiatorii acestui festival artistic, vor oferi cîte o coroană aurită fiecăreia dintre cele două artiste străine — mărturie de respect datorit talentului şi în acelaşi timp dovadă mai ales de sentiment naţional.

În adevăr, aceste două stele — şi cantatricea italiană, şi artista dramatică germană — sunt de origină romînă.

Iată un lucru care pe de o parte ne face mare onoare nouă, romînilor, în genere, iar pe de altă parte, pe mine îndeosebi mă umple de multă melancolie. Pentru aceea, deşi amator pasionat, cu toate că puţin cunoscător de artă, n-am să mă duc la veselul festival, care-mi face numai prin afişul său un efect atît de penibil.

Poate că exagerez; însă sărbătorirea aceasta mi se pare mie că seamănă prea mult cu primirea ce o familie săracă şi umilă o face unui copil care a avut, plecînd de acasă de mic, izbînzi strălucite printre străini.

În faţa unei case sîrmane de mahala se opreşte o trăsură elegantă cu lachei în livrele. Din trăsură coboară o prinţesă, care a copilărit în casa aceea, de unde a plecat de mult, chemată de glasul norocului, departe. Ce emoţie pe părinţi şi pe fraţi! Cîteva ceasuri are să petreacă prinţesa în sînul familiei, căreia nu lipseşte a-i face onoarea unei vizite niciodată, dacă îi stă în drum ca un călduros şi bun conac.

Familia întreagă aşterne patul prinţesii cu primenele curate. Se simt toţi onoraţi cu amiciţia lacheilor ei, de la cari vor să-i afle tabieturile. Îi îngrijesc de cai şi de trăsură; îi jumulesc gîsca cea mai grasă din curte; o servesc pe prinţesa toţi în picioare la masă şi sunt fericiţi să-i poată preveni toate nazurile şi apucăturile prinţiare, cu toată stîngăcia lor roturieră ^[3].

A doua zi, după o bună ospătare, după un bun somn, prinţesa ia din casa părintească cea mai frumoasă glastră cu flori, pe lîngă alte daruri, se suie in splendidul său echipaj şi, „la revedere! la revedere!” pleacă zîmbind cu satisfacţie şi lăsînd în urmă-i o casă întreagă de mahalagii cu lacrimile în ochi.

Dar oare sunt nenorociţi pentru aceasta mahalagiii noştri? — Nicidecum.

E adevărat că, pe de o parte, sentimentele lor intime sunt crud rănite de ifosele de protecţie ale nobilei vizitatoare; că vizita aceasta pe de o parte îi umileşte, dar nu e mai puţin adevărat că au pentru aceasta o covîrşitoare compensare în invidia pe care norocul lor o inspiră vecinilor. Toată mahalaua a fost în picioare să comenteze evenimentul strălucitei vizite, să fericească pe norocoasa familie şi să admire pe nobila călătoare, care a binevoit să tragă în gazdă pentru cîteva momente în casa părintească.

Ce onoare! Ce noroc!

Iată ce impresie îmi face mie festivalul anunţat.

Dar, va zice cineva, ce e oare rău în aceasta? Ce, oare un copil, avînd norocul unei deosebite înzestrări, trebuie să mucezească în casa părintească şi să nu caute izbînde în altă lume? Desigur, nu! răspunz eu.

Înţeleg foarte bine ce-a făcut copilul; dar nu înţeleg familia care, cu atît de comică ostentaţie şi emoţie stîngace, festivează pe un copil, rupt — desigur spre fericirea lui, iar nu spre gloria familiei — pentru totdeauna de casa părintească.

Şi pentru aceea nu mă duc la festival, cu tot dorul ce-aş avea să mai auz variaţiuni de vioară din Kaiser Quartett, pe care desigur le cîntă d. Dinicu ^[4] cu violoncelul, deoarece este primul trecut pe afiş, între cele patru instrumente de coardă.

[modifică] Note

1. ↑ Elena Theodorini (1860—1926), cîntăreaţă romînă, a cîntat la Scala din Milano.
2. ↑ Agatha Bîrsescu, tragediană romînă, a jucat la Burgtheater din Viena.
3. ↑ Burgheză (fr.).
4. ↑ Dimitrie Dinicu, născut în Bucureşti la 18 iunie 1868, violoncelist, profesor de violoncel la Conservator, inspector al învăţămîntului muzicii pe întreaga ţară (1894).