Ultima lacrimă
Aspect
Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.
L-am smuls!... și mult în depărtare
Am plâns și am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.
Și azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Și văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...
Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ș'al meu chin?
Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.