Uitarea

De la Wikisource

Salt la: navigare, căutare
Uitarea
de Veronica Micle
Convorbiri Literare, XV (1881), nr. 9 (1 dec.), p. 356


Ai sosit, dulce uitare,
Din cumplitul meu necaz
Şi din dragostea cea mare
Nici o urmă n-a rămas.

Şi-n aceste ceasuri line,
Eu cu suflet liniştit
Cugetându-mă la tine
Mă întreb de te-am iubit.