Trei călători

Trei călători de Anastasius Grün, traducere de Valentin Bude

Trei inși porniră-n lumea largă
Sătui de-a țării lor strâmtoare,
Tustrei duceau cu dânșii semne
De la vr-o fată răpitoare.

Bijutier era întâiul
Ș-acesta ’ntr-un inel închise
Un fir din părul adoratei,
Al cărei nume-n piatră-l scrise.

Al doilea era un pictor,
Artist de alți neîntrecut,
Și el ținea portretul dragii
De-asupra pieptului, drept scut.

Poet cu bucle aurite
E cel din urmă călător,
În inimă-i păstrează chipul
S-atâtea cântece de dor.

Inelul lunecă în valuri,
Ce se grăbiră să-l înghiță.
Iar celuilalt un vânt năprasnic
Îi smulse scumpa iconiță.

Sărman bijutier și pictor!
Poetul e triumfător:
In inimă-i păstrează chipul
Ș-atâtea cântece de dor.