Tot Mitică
De la Wikisource
| Tot Mitică de Ion Luca Caragiale |
| Apărut în 1901 |
- De ce trage clopotele, Mitică?
- De frânghie, monşer.
Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă.
Mitică s-a încurcat la privit şi numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare:
- 25 cu nimic-sprezece!
- Ai fost la Cotroceni, Mitică?
- Nu, monşer, am scăpat tramcarul!
- Mitică, prea te izmeneşti!
- Din contra, monşer, că nu port vara!
Întâlnesc azi-dimineaţă pe amicul Mitică foarte abătut.
- Ce-ai păţit, iubitule?
- Închipuieşte-ţi, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, şi acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!...
- Ce ai, monşer, de calci aşa? întreabă Mitică pe un amic.
- Mă supară o gheată teribil.
- Du-te Kibrik, să ţi-o scoată.
(Kibrik - Renumit dentist bucureştean.)
Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greşală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată:
- Pardon! se grăbeşte a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă...
În tren.
Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său şi cu un zâmbet către conductor:
- Cât vine să-mi plăteşti diferenţa?
- Unde mergi pe vară, Mitică?
- La munte...
- În ce loc?
- La Muntele de pietate, monşer.
Mitică, cu un aer dezolat:
- Nu ştii ce i s-a întâmplat lui bietul Iancu Niculescu actorul?
- ?
- Închipuie-ţi, monşer, şi-a deşelat bicicleta.
Mitică: Mi-am comandat, monşer, un pardesiu nou.
Amicul: Ce coloare?
Mitică: Coloarea vântului.
La Palatul Justiţiei.
Mitică umblă de colo până colo prin sala paşilor pierduţi.
- Pe cine cauţi, Mitică?
- Caut un avocat, monşer, să mă apere...
- Ce! ai tu proces?
- Nu, monşer, să mă apere... de muşte.
Mitică, plecând foarte de dimineaţă de la berărie:
- Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau şi pălăria.
În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume.
O doamnă, intrând:
- Nu mai e nici un loc liber pentru mine...
- Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod...
- Unde?...
- În inima mea...
La cafenea.
Mitică: Băiete, un şvarţ!...
Chelnerul pleacă să execute comanda.
Mitică: Băiete!
Chelnerul se întoarce.
Mitică: Să fie mai negru!...
- Ce zici, Mitică, mai plouă astăzi?
- Nu pot pentru ca să mă pronunţ monşer: m-am tămăduit de bătături.
Mitică într-o discuţiune asupra situaţiei politice:
- Lăsaţi-l, monşer, şi pe bietul regele! I-a făcutără politicienii capul Calinder.
(Ioan Kalinderu - administratorul domeniilor Coroanei.)
La telegraf.
Mitică a predat o telegramă.
Telegrafista (după ce a tăiat chitanţa): Un leu şi cinci bani, domnule.
Mitică (cu zâmbetul lui cunoscut): Parol?... Nu-i prea scump, domnişoară?
La restaurant.
Mitică sună.
Chelnerul Costică... se prezintă.
Costică: Ce-a comandat don' Mitică?
Mitică: Dragă Costiţă, să-mi pui la grătar o costică de purcel.
Mitică a cam prea băut; e foarte ciupit, şi-i vine poftă să fredoneze:
"De ar fi noaptea trei coniace...
M-aş... mi-ş... m-aş... mi-ş - m-aş...!"
Mitică: Amice Costică, nu mai merge cu căldurile acestea dropicale. M-am hotărât în fine să plec mâine dimineaţă.
Costică: Unde?
Mitică: La băi... Să-mi scrii.
Costică: Adresa?
Mitică: Nu ştii?... "Mitică".
Costică: Bine. "Mitică" ştiu; dar unde?
Mitică: "Mitică, la băi".
Costică: Bine, la băi, ştiu; dar unde la băi?
Mitică: "Mitică... la băi... în Europa."
În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică şi Costică merg spre Sinaia.
Mitică (făcându-şi vânt cu Moftul român, se opreşte deodată ca şi cum şi-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără !
Costică: Ce?
Mitică: Şubele.
Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută:
- Salutare, musiu Costică.
- Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică.
La birt.
Chelnerul: Avem carne cu cartofi.
Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor.
La debitul de tutun.
Mitică: Două ţigarete de damă; am musafiri deseară.
Costică: Haide, Mitică, la Herestrău.
Mitică: Nu, monşer, nu-mi face trebuinţă. Eu cumpăr lemne tăiate gata.
La telefon.
Mitica sună. Soneria răspunde.
Mitică: Alio!
Un glas de damă (răspunzând): Alo!
Mitică: Cine-i acolio?
Glasul: Centrala întâia.
Mitică: Domnişoară, vă iubesc.
Glasul: Cine eşti dumneata?
Mitică: Mitică.
Nici un răspuns... Mitică sună prelung, soneria răspunde.
Mitică: Alio!
Glasul: Cine-i acolo?
Mitică: Mitică, domnişoară.
Glasul: Eşti un măgar!
Mitică: Aulio!
Glasul: Şi la prima ocazie, îţi trag palme...
Mitică: Olio !
- Mare mucalit eşti, domnule Mitică, şi de spirit.
- Mersi, domnişoară, că mă-ncântaţi cu migdale amare.
La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenţi şi să pătrunză în bulevard.
Mitică (în ton marţial): În front, că vă atacă marinarii călări!
Mitică e dezolat.
- Închipuieşte-ţi, dragă... m-a lovit o nenorocire ireparabilă.
- Ce-i, frate? ce s-a întâmplat?
- Mi-a stat ceasornicul!
La birt.
- Băiete, un pahar de protoxid de hidrogen.
- ...?!
- Atunci dă-mi unul de H2O.
- ?!...
- Cum? nici măcar apă n-aveţi? zbiară Mitică.
Mitică şovinist:
- Şi când voi fi mort, monşer, nu doresc pentru ca să mi se cânte altceva decât: Deşteaptă-te, române!
Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie şi nu ştie ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă:
- Ia o plachie de somn!
La cafenea:
- Nu iei nimic, Mitică?
- Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă şi o gazetă, strigă Mitică.
Mitică, în compania unei amice, aşteaptă să treacă tramvaiul, şi tramvaiul nu mai trece.
- Ah! domnişoară, toate trec în lumea aceasta, numai tramvaiul nu trece.
Un amic, poet, explică lui Mitică:
- Călimări, sau, mai corect, călămări, vine de la calamus, care nsemnează condei.
- A! zice Mitică; am înţeles... tot de-acolo trebuie să vie şi calamitate.
Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zăreşte, venind în faţă-le cu mare viteză, un automobil:
- Ţine bine, Costică, să nu se sperie bicicleta.
- Monşer, ştii că Tocilescu mai organizează o excursie?
- Serios ? unde ?
- La Bucureştii-Noi.
La birt.
Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică?
Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monşer!
- Câţi ani aveţi? întreabă o domnişoară pe amicul nostru.
- Doisp'ce, mamuazel!
- Ei, aş! face domnişoara uimită.
- Nu te speria, duduie, am doisp'ce ani numai p-o coastă!
Trenul de plăcere, care merge la Sinaia, se opreşte în staţia Buda.
E foarte cald.
O damă întreabă:
- Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la staţia asta? că mor de sete...
- Ba da... dar aveţi gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată.
- Da' de ce?
- Fiindcă, madam... dacă n-aveţi gazete, nu v-aş consilia să beţi... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... şi ştiţi... apa de Buda lucrează iute.
Costică se plânge că şi-a pierdut mănuşile...
- Desigur mi le-a furat cineva la berărie.
- Altă dată, ia-ţi o casă de fier, să nu ţi le mai poată fura! zice Mitică.
La cafenea. Doi amici joacă table şi unul din ei, după ce aruncă zarurile, strigă:
- Cinci cu doi!
Mitică replică imediat:
- Cinci Cotoi!
Mitică e în divergenţă de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuţie, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr:
- Nu face pe prostu', monşer, c-apoi te pomeneşti că rămâi aşa!
Costică încheie aşa, la cafenea, un violent discurs politic:
- Domnul Carp e autocrat!
Mitică:
- Ba pardon, e moftocrat!
Mitică (cu glas drăgăstos): Amice Costică, fii bun şi mă-mprumută cu trei lei.
Costică (cu tremolo în glas): Miţo dragă, te rog nu face mofturi...
Mitică: Nu te face al dracului, căci ştiu bine că ai.
Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi?
Mitică (repede): Un franc când voi avea, altul când voi putea, iar pe celalt după moarte!
La berărie.
Costică (cu tremolo în glas): Miţo dragă, te rog nu face mofturi...
Mitică: O fi abonată la Moftul, monşer!
E serată literară la amicul Costică. Un poet citeşte o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori.
La un moment dat, Costică zice autorului:
- Pardon, monşer, da' floarea asta e de câmp, nu de munte, cum zici dumneata.
- E de munte, domnule Costică, replică autorul cu autoritate.
- Ba e de coastă, domnilor, strigă Mitică, spre a tăia controversa.
