Toamna (Anghel)

De la Wikisource

Salt la: navigare, căutare
Toamna
de Dimitrie Anghel


Vara s-a dus...
Palid, şi fără vlagă, moare
Colo-n apus,
Mâhnitul soare...

Pustii sunt toate...
Când vine toamna cu vălu-i alb de brumă,
Holdele-s moarte,
Pădurea-i goală, izvoru-n maluri jalnic sună...

S-a stins farmecul nopţii...
Nu mai răsare luna-n taină...
S-au îmbrăcat natura-ntreagă... cu-a morţii
Neagră haină...

10 octombrie 1888
Reprodusă din „Limbă şi literatură”, VII, 1963