Tăcerea e ca mierea

0 muiere rea, limbută,
Otrăvită, netăcută,
Nu înceta cu certatul,
Tot îşi judeca bărbatul.
El iar cu firea neghioabă
De bătăi o făcea toabă.
Aşa ea ce să gîndeşte,
Într-o zi nu zăboveşte,
Merge la o vrăjitoare,
Vestită fermecătoare,
Să roagă cu bună plată
Să-i facă să nu o bată.
Baba, fiind pricepută,
Cunoscu ca e limbută,
Şi îi zise : -Fii în pace,
Eu cererea-ţi o voi face,
Numai, draga mamii fată,
Du-mi-te în tîrg îndată,
Şi vreme fără a pierde,
Cumpără un ulcior verde.
Apoi mîine des de noapte,
Fără vorbe, fără şoapte,
Mergi la fîntînă tăcută
Şi ia apa nencepută,
Care iar tăcînd în tine,
S-o aduci aici la mine,
Ca s-o pui seara la stele
Cu descîntecele mele.
Aşa femeia să duse
Şi toate-n faptă le puse.
Luă ulcior, luă apă,
Tocma ziua cînd să crapă,
Îl duse la vrăjitoare
Şi ea îl puse la soare.
Stătu pînă dimmeaţă,
Cu astupuş de verdeaţă.
Muierea cea îngrijată
Veni la ulcior îndată.
Baba cum o văzu-l scoase
Cu nişte vorbe şoptoase,
Zicînd : -Dragă, iată-ţi leacul.
Numai dă babii colacul,
C-am descîntat-o de pace
Şi să vezi ce minuni face.
Atît numai, mamuşoară,
Are o pază uşoară,
Adicăte : mă pricepe,
Cînd vezi că bărbatu-ncepe
Să te mustre, să te certe,
Nevrînd greşala să-ţi ierte
Tu atuncea ia îndată
D-astă apă descîntată
Şi o ţine strîns în gură,
Să nu-ţi pice picătură,
Pînă cînd vezi că el tace
Şi de ceartă chefu-şi face.
Ş-aşa cum zic făcînd, mamă,
Scapi de rău cu bună seamă.
Deci ea asfel învăţată,
Luînd ulciorul îndată
Şi ducîndu-se acasă,
Veni bărbatul la masă,
Care d-o mică pricină
Începu să-i bage vină.
Ea ceva fără să zică
Merge, ulciorul ardică,
Ţinu apă nencepută
Şi rămase nebătută.
A doua zi aşa iară,
Ş-începu bine să-i pară.
Trecu asfel săptămîna
Şi n-o atinse cu mîna.
Într-acestea oarecine
Din rude la dînsa vine,
La care ea să plînsese
Şi traiul rău îsi spusese.
0-ntrebă că ce mai face ?
Are cu bărbatul pace ?
Ea răspunse bucuroasă :
-Sînt, leica mea, sănătoasă,
De bătăi acum nu-mi pasă,
Am toată pacea în casă,
Că îmblinzii pe bărbatul,
I-a lipsit acum turbatul.
Ruda ei, vrînd s-o-nţeleagă,
0-ntrebă : -Cum făcuşi, dragă ?
Atunci păţita să puse
Şi toate de rînd le spuse,
Cum, ce fel făcu ea treabă
Ducîndu-se la o babă
Şi, în scurt, acum, în gură
Cum ia acea băutură,
Pe loc bărbatul său tace
Şi ceartă nu să mai face.
Iar ruda ei cu zîmbire
Zise la a sa vorbire :
-Nu, draga mea, acea apă,
Cum zici, de bătăi te scapă,
Ci tăcerea ta te face
Să aibi cu bărbatul pace.
Că ţiind, cum zici, în gură.
Din acea descîntătură,
Vezi tu bine că, fereşte,
Orcum să taci trebuieşte :
Fii dar d-acum înainte
Cum te-a-nvăţat baba minte;
Că tăcerea este miere
La cea mai amară fiere,
Tăcerea ţ-a-ndulcit traiul
Şi a contenit vătraiul.