Tăcerea e ca mierea

 

O muiere rea, limbută,
Otrăvită, netăcută,
Nu înceta cu certatul,
Tot își judeca bărbatul.
El iar cu firea neghioabă
De bătăi o făcea toabă.
Așa ea ce să gîndește,
Într-o zi nu zăbovește,
Merge la o vrăjitoare,
Vestită fermecătoare,
Să roagă cu bună plată
Să-i facă să nu o bată.
Baba, fiind pricepută,
Cunoscu ca e limbută,
Și îi zise : -Fii în pace,
Eu cererea-ți o voi face,
Numai, draga mamii fată,
Du-mi-te în tîrg îndată,
Și vreme fără a pierde,
Cumpără un ulcior verde.
Apoi mîine des-de-noapte,
Fără vorbe, fără șoapte,
Mergi la fîntînă tăcută
Și ia apa nencepută,
Care iar tăcînd în tine,
S-o aduci aici la mine,
Ca s-o pui seara la stele
Cu descîntecele mele.
Așa femeia să duse
Și toate-n faptă le puse.
Luă ulcior, luă apă,
Tocma ziua cînd să crapă,
Îl duse la vrăjitoare
Și ea îl puse la soare.
Stătu pînă dimmeață,
Cu astupuș de verdeață.
Muierea cea îngrijată
Veni la ulcior îndată.
Baba cum o văzu-l scoase
Cu niște vorbe șoptoase,
Zicînd : -Dragă, iată-ți leacul.
Numai dă babii colacul,
C-am descîntat-o de pace
Și să vezi ce minuni face.
Atît numai, mamușoară,
Are o pază ușoară,
Adicăte : mă pricepe,
Cînd vezi că bărbatu-ncepe
Să te mustre, să te certe,
Nevrînd greșala să-ți ierte
Tu atuncea ia îndată
D-astă apă descîntată
Și o ține strîns în gură,
Să nu-ți pice picătură,
Pînă cînd vezi că el tace
Și de ceartă chefu-și face.
Ș-așa cum zic făcînd, mamă,
Scapi de rău cu bună seamă.
Deci ea asfel învățată,
Luînd ulciorul îndată
Și ducîndu-se acasă,
Veni bărbatul la masă,
Care d-o mică pricină
Începu să-i bage vină.
Ea ceva fără să zică
Merge, ulciorul ardică,
Ținu apă nencepută
Și rămase nebătută.
A doua zi așa iară,
Ș-începu bine să-i pară.
Trecu asfel săptămîna
Și n-o atinse cu mîna.
Într-acestea oarecine
Din rude la dînsa vine,
La care ea să plînsese
Și traiul rău îsi spusese.
O-ntrebă că ce mai face ?
Are cu bărbatul pace ?
Ea răspunse bucuroasă :
-Sînt, leica mea, sănătoasă,
De bătăi acum nu-mi pasă,
Am toată pacea în casă,
Că îmblinzii pe bărbatul,
I-a lipsit acum turbatul.
Ruda ei, vrînd s-o-nțeleagă,
O-ntrebă : -Cum făcuși, dragă ?
Atunci pățita să puse
Și toate de rînd le spuse,
Cum, ce fel făcu ea treabă
Ducîndu-se la o babă
Și, în scurt, acum, în gură
Cum ia acea băutură,
Pe loc bărbatul său tace
Și ceartă nu să mai face.
Iar ruda ei cu zîmbire
Zise la a sa vorbire :
-Nu, draga mea, acea apă,
Cum zici, de bătăi te scapă,
Ci tăcerea ta te face
Să aibi cu bărbatul pace.
Că țiind, cum zici, în gură.
Din acea descîntătură,
Vezi tu bine că, ferește,
Orcum să taci trebuiește :
Fii dar d-acum înainte
Cum te-a-nvățat baba minte;
Că tăcerea este miere
La cea mai amară fiere,
Tăcerea ț-a-ndulcit traiul
Și a contenit vătraiul.

Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.