Strofe lui C. Negri

Prietinul meu Negri, iubit şi dulce frate,
Îţi scriu aceste strofe din locuri depărtate
În care-odinioară, ca mine călător,
Lăsând a ta gândire în tainicul ei zbor
Adeseori ca mine ai stat culcat pe maluri,
Cu sufletu-ţi în ceruri, cu ochii tăi pe valuri.

În orice parte a lumei străin eu mă găsesc,
Îmi place, sunt ferice la tine să gândesc,
Şi-n orice întâmplare a vieţii mele-mi place
La gândurile mele părtaş de a te face,
Căci din copilărie cu tine m-am deprins
Să-mpart orice simţire de care sunt cuprins.

De mă munceşte dorul când îmi aduc aminte
De vremile trecute a dragostei fierbinte:
De simt a mele lacrimi curgând încetişor
Când se deşteaptă-n mine al ţării gingaş dor,
Dureri sau veselie, orice vie simţire
M-apropie de tine cu-o dulce înfrăţire.

Acum, pe malul mărei, la umbră stând culcat,
În liniştea adâncă şi-n visuri cufundat,
Privesc trecând mulţime de vase călătoare
Ce lunecă pe valuri ca lebede uşoare,
Şi gându-mi le urmează sub cerul fără nori,
Ca paserea pribeagă ce cată-un cuib de flori.

El merge să revază acele mândre plaiuri,
A tinereţei noastre armonioase raiuri,
În care, ca şi tine, o! scumpe frăţior,
Simţit-am al meu suflet ferice, iubitor,
Crescând în înflorire sub al iubirei soare
Şi culegând a lumei plăceri încântătoare.

Se duce el în grabă ş-opreşte zborul său
Pe unde-odinioară trecut-am tu şi eu,
Dar mai ales îi place uimit să se închine
Acelor două ţărmuri de suvenire pline,
Neapoli, Veneţia, poetice surori
Ce-n inimile noastre deşteaptă dulci fiori

O! Negri, scumpe frate! Cât vom trăi în lume
Cu multă-nduioşire şopti-vom aste nume,
Şi câte ori în viaţă cu drag le vom şopti,
Cu drag unul la altul frăţeşte vom gândi,
Căci între două inimi mai strânsă e unirea
Când ele deopotrivă au cunoscut iubirea.

Trec anii cu grăbire pe calea scurtei vieţi!
Se veştejeşte floarea frumoasei tinereţi.
Dar sufletul nu-şi perde a sale daruri sfinte.
El vecinic are viaţă şi îşi aduce-aminte
De oricare simţire, de oricare cuvânt
Ce l-au făcut să afle chiar cerul pe pământ.

Aşa pe vecinicie va sta întipărită
În sufletele noastre icoana mult slăvită
Acelei ce în lume au fost îngerul meu!
Şi ora tristă-n care, zburând la Dumnezeu,
Ne-au dat cea de pe urmă a sa dulce privire,
Unind mânile noastre în vecinică-nfrăţire!