Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

 

Duminecă, la vréme de chindie, prealuminatul domn Io Costandin Basarab Brâncoveanu voevod, având prepus pentru niște lucruri ce le-au adus întâmplările vremii de s-au făcut, cum să se fie făcut cu învățătura și îndemnarea noastră și fiind măriia-sa îndemnat de niște obraze mari besericești și mirenești, pline de zavistii și de răutate au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui pre episcopul Nisis chir Mitrofan Thasitul, carele era sfetagoreț de la mănăstirea Dionisiului, de ni-au zis au să fac paretisis de bună voia mea, și să-mi las scaunul, să es, au să mă scoață măriia-sa cu sila și să scrie la Țarigrad să mă și catherisească. Pentru care lucru, mergând eu la curte marți seara și, vorbind în taină cu măriia-sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie, de voia mea, și într-acel ceas i-am dat și scris acéste 12 capete, carele însămnăm aici, să se afle la cei de pre urmă, spre aducere aminte și să cunoască fieștecine și nevinovăția noastră.

Domnul au fost luminarea mea și mântuitoriul mieu, Psalm 26. Această scrisoare ce o închin întru înțeleapta socoteala mărieitale, mă rog ca unui domn milostiv și iubitoriu de Hristos să o citești, când vei avea îndeléte, cu blândéțe, pentru dragostea toĐ pravtĄtou Cu (ș preablândului Hristos) și céle scrise să le socotești toate cu amăruntul, cu judecata dreaptă, că le vei afla adevărate; și scoate den inima mării-tale acel ghimp, că nu sunt (știe Domnul) precum mă socotești mării-ta și precum mą glvssalgoĐn (ș mă limbuțesc) împrotivnicii miei și am nădéjde pre Dumnezeu ca să va descoperi dreptatea mea fără de zăbavă; «ti ĽgÄ Ľn ŁcacŻa mou ĽporeÎshn, soŻ dą KĚrie, Ľl¸hson (șcă eu întru nerăutatea mea am umblat, iar tu, Doamne, mă miluiaște). fără numai:

l) De am viclenit pre măriia-ta, au casa măriei-tale, au am vreun gând rău să fac (în cât va îndelung răbda Dumnezeu să trăesc pre pământ), au în viața măriei-tale, au după petrecaniia a mulți ani ai măriei-tale, să fiu eu supt legătura cea grea a afurisaniei; iar de nu, să fie cei ce au grăit rău cătră măriia-ta (asupra nevinovatului) fărădelége, în trufie și în defăimare.

2) A dooa, de am grăit au în besérică (propoveduind cuvântul lui Dumnezeu), au afară, în taină, sau de față înaintea măriei-tale, au și pe după dos vreun cuvânt carele să nu fie fost pre plăcérea măriei-tale, l-am grăit creosticĘV ca un păstoriu sufletesc, iar nu cu vicleșug, să te vatăm, au trupéște au sufletéște.

3) Eu aici, în țară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă; nici mănăstirea Sneagovului o am luat-o cu de-a sila. Iară ce am lucrat în 7 ani, ce am făcut acolo (nu atâta din venitul casei, cât din sudorile féții méle), lucrurile acélea mărturisesc la toți, și măcar că măriia-ta nu pohtiiai să es de acolo, iar cine au fost pricinuitorii eșirii méle vor da seama înaintea lui Dumnezeu; iară încailea am eșit cu cinste și nimenea nu mi-au luat seama, căci să védea că am făcut și am adaos, iară n-am stricat, iar nici datorie am lăsat.

4) La episcopiia Râmnicului puiu martur t©n krujokardiognÄ stin Qn că nici în visul mieu d¸n t© ejantˇstika să mă fac arhiereu, cunoscându-mă pre mine mai păcătos și mai nevrédnic decât toț oamenii pământului. Iar de vreme ce tˇ pˇnta pr¨V t© sumj¸ron oÎkonom¨n Qe¨V, așa au vrut, să rădice, din pământ sărac și din gunoiu să înalțe méser, toĐ kaqÖsi aÎt¨n metˇ ĄrcÄntwn laoĐ aÎtoĐ eu ce puteam face? Ďpotˇghn tÄ Kw kaŻ ´k¸teusa aÎt¨n.

Am șăzut și acolo 3 ani, fără doao luni. Ce am lucrat și acolo (nu atâta din veniturile casei, cât, iară, din osteneala și sudoarea féții méle), iaste janar¨n to±V pˇsi.

Eșirea mea de acolo n-au fost cu voia mea. Eram odihnit cu atâta și mi-ajungea din destul necazurile ce petreceam; iar apoi am eșit cu cinste și nici seama mi-au luat nimenea, nici datorie am lăsat, că așa ni-au slujit vrémea.

5) Mitropoliia n-am luat-o cu sila, nici cu mite, nici cu rugăciuni. Facă-mi Dumnezeu răsplătire de va fi urmat vreuna din acéstia, ci așa au fost plăcut înaintea stăpânului Dumnezeu și au luminat pre măriia-ta și te-au făcut Șrganon la mijloc, de mi s-au făcut mutare dintr-un scaun într-altul. Și, știind că această ounˇjeia iaste duhovnicească, am pus osteneli peste osteneli întru toate și am trudit din zi din noapte să înmulțesc talantul Domnului, pentru ca să nu mă număr în rândul léneșii slugi; și am silit, după putința mea și după proastă ajungerea minții méle, de am lucrat în viia Domnului, de nu ca cel de la al noaolea ceas, măcar ca cel de la al unsprăzécelea ceas și nădăjduesc că voiu lua de la stăpân plată deplin că iaste volnic pre al său. Și acéstia câte am lucrat cu mâinile și câte am grăit cu limba, cine va vrea, să le socotească m¸ ¬pq¨n logism¨n ĄproswpolŇptwV kaŻ katˇ Qe¨n nici una nu va afla ca să nu fie spre slava lui Dumnezeu, spre cinstea măriei tale și spre folosul țării.

6) Răutatea și zavistiia din lume nici au lipsit, nici va lipsi, pentru căci iaste pornit omul din tineréțele lui spre céle vicléne și nu să părăséște a nu zavistui binele și cinstea altuia. Și pentru acéia știu că să nevoesc mulți ca să strice cu vorbele lor céle otrăvicioase tˇ crhstˇ sou hqh și silesc cu vicleșug ca să te îndémne pre măriia-ta să faci célia ce n-ai făcut în tineréțe, spre sufleteasca vătămare și spre clevetirea oamenilor.

7) Pre cei ce sunt pricina răutății îi știu cine sunt, ca cum mă știu însumi pre mine: unii de aicea și alții dintr-altă parte, carii sunt Ąmetˇtreptoi din rău; iară aș pohti să stau de față cu dânșii, înaintea măriei-tale și înaintea a mult norod t¨ parastŇsoun céle neadevărate, cu carele mă lupt în zadar. Și măcar că mie nu mi să cuvine, ca unui arhiereu, să grăesc pe nimenea de rău, nici să pârăsc, iar mi să pare că cu ajutoriul lui Dumnezeu foarte tare s-ar rușina.

8) Între célialalte mozavirii și vânzări ce-mi fac, ca Iuda pre Hristos, au zis cătră măriia-ta, cel ce au zis, cum să fiu făcut 24 de capete asupra măriei-tale împotrivă, ce, și ce voiu să fac. Întreabă pre părintele Nisis, să-ț spue acéle capete ce zic, că i le-am cetit într-acel ceas ce au pomenit, de iale, fiind de față și Odrianul, care capete eu vream să le arăt măriei-tale tocma de atunce și să-ț cer voe să mă laș să-i afurisesc de față pre cei ce le scornesc; dară n-au vrut să mă lase unii. Iar de vei pohti măriia-ta să ți le trimiț să le cetești, să vezi ce cinste îmi fac fiii miei cei sufletești și ce vorbesc pentru mine; ci zicând eu aceluia ce ți le-au spus, cum că s-au lunecat și el cu firea, ca toț oamenii și cum că toate le am însemnate capete și nevrând să i le cetesc, că nici aveam vréme, nici îmi iaste drag să le mai auz, au zis cătră măriia-ta t¨ ¦napˇlon. Dumnezeu să facă plată fieștecăruia dintr-înșii, după faptele lor; eu sunt gata.

9) Iară pentru paretisis ce mi-au venit poruncă de la măriia-ta ca să fac, zic cum că nu îndrăznesc, pentru făgăduialele care dăm noi, arhiereii, înaintea lui Dumnezeu, când ne hirotonim (precum și cu mâna scriem în condică, după cum iaste rânduiala besericească și iscălim înaintea celor ce vor să hirotonească), să facem paretisis înșine, noi, de voia noastră, căci călcăm porunca și făgăduiala și Dumnezeu nu gluméște. Că zice marele Pavel »kastoV Ľn Ę ĽklŇqh Ľke± kaŻ men¸tw; iar pentru dragostea măriei-tale, de ne vei porunci, vom tace, pentru ca să nu socotești că-ț stăm împotrivă; numai fă, măriia-ta, socoteală dreaptă și cu frica lui Dumnezeu. De iaste cu dreptul să zică cineva, unui om, cu sila: despărți-te de muiarea ta și lipséște din casa ta și din toată agonisita ta fărde nici o vină, pentru carele iaste zis (măcar că iaste împreunare trupească): Unde Dumnezeu au împreunat, omul să nu desparță, dară cu cât mai vârtos să îndémne cineva pre un arhiereu să-ș lase eparhiia, fără vină și fărde judecată, că iaste împreunare duhovnicească, carele are datorie, până la vărsarea sângelui, să nu-ș părăsească turma, după cum zice Hristos: Păstoriul cel bun îș pune sufletul pentru oi; iară încăș eu pohtesc să fac voia măriei-tale, iară nu a mea.

10) Judecă, măriia-ta, ca un domn creștin, de iaste cu cale și de să cuvine să fiu lipsit acuma, la bătrânéțele méle, de amândoao: și de turma ce mi s-au încredințat de la Dumnezeu, ca unui nevrédnic și de munca și osteneala tineréțelor méle? Că zice Sfânta Scriptură: OÎk ĽkdikŇseiV dŻV ĽpŻ tĘ aÎtĘ. Și de vei afla măriia-ta că iaste cu dreptate, fie numele domnului blagoslovit, de acum și până în véci.

11) Iară de vei zice măriia-ta, pentru ce am îndatorit casa, de am făcut céle ce am făcut, am multe, de mi s-ar ținea în seamă, carele nu sunt fărde cale, numai le las și zic că am cheltuit ca la o casă a mea, cum cheltuiaște fieștecine la casa sa și ca un păstoriu adevărat, iară nu ca un năemit carele junghe și strică. Și alta: pre acéste vremi aș pohti să știu, cine nu iaste datoriu, din câț ne fiiarbem într-această ticăloasă de țară? Că întâi și pre măriia-ta te auz totdeauna zicând cum că iaste datoare țara cu doao sute și mai multe de pungi; oare acea datorie măriia-ta o faci, au întâmplările vremii? Adevărat, întâmplările vremii. Și acéstia au adus și pre alții și pre mine la datorie. Iar mă rog măriei-tale să nu râmâiu într-aceasta, nici să fiu lipsit de mila măriei-tale.

12) Între altele să cuvintează și aceasta cum că sunt strein și nu s-au cuvenit să fiu eu mitropolit. În Hristos suntem toț una. Și apoi n-am fost numai eu episcop și mitropolit strein în Țara Românească, ci au fost și alții mulți, precum să văd în condice și precum să politicéște în toată besérica, precum și domni au stătut și de țară și streini, ca și în toată lumea; că Dumnezeu au făcut lumea slobodă pentru toț. Și un lucru ce nu să face, nici să strămută la o besérică de céle proaste, sau la o mănăstire, pentru carele nu iaste hotar beséricesc, iară de să va și întâmpla vreo pricină Ř eÎlogh, Ř Łdikh râpștesc cei mai mulți și zic că iaste păcat; dară cu cât mai vârtos să se strămute capul beséricii a vreunii eparhii și să nu să vatăme multe suflete și să nu urméze multe lucruri necuvioase, precum vedem că să fac în bogate locuri.

Și cum că poț măriia-ta să faci ce vei vrea, după pohta măriei-tale, iaste lucru adevărat; iar eu încă zic să faci și după pohta lui Hristos de mă ții cu tot dinadinsul greșit măriei-tale lăsaț și să va lăsa voao.

Acéstia spre îndreptarea mea le scriu, în dreptate și în adevăr. Iar din ce am zis înaintea măriei-tale nu voiu eși; fie după cum pohtești și Dumnezeul păcii să fie cu măriia-ta.