Român Grue Grozovanul

Adaugă legături
Român Grue Grozovanu

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


I[modifică]

Sus, pe câmpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului[1]
Unde fat' zmeoaicele[2]
Și s-adun' zărnoaicele,
Și s-adap' leoaicele,
Multe-s, frate, și mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Iar în chiar mijlocul lor
Nalță-se-un cort de covor,
Un cort mare și rotat,
Poleit și narămzat,
Cu țăruși de-argint legat,
Parcă-i cort de împărat![3]
Dar înuntru cine șede?
Dar în el cine se vede?
Ghirai hanul cel bătrân[4]
Cu hamger bogat la sân.
Mulți tătari stau împrejur
Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
Și stau toți îngenuncheți
Pe covor cu perii creți.
Iar la ușa cortului
Sub stejarul mortului,[5]
Este-un biet român legat,
Legat strâns și ferecat
Ca un mare vinovat.
Român Grue Grozovanul,
Român Grue moldovanul
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi tătari țeapa-i gătesc,
Doi amar mi-l chinuiesc,
Dar el cântă-n nepăsare
Parcă-ar fi la masă mare,
Și dă semn de veselie
Parcă-ar fi la cununie!..
Iată mârzăcițele[6]
Și cu tătărițele
Că la hanul năvălesc
Și cu toate așa-i grăiesc:
„Alei! Doamne han bătrân
Cu hamger bogat la sân!
Fă cu Grue ce vei face
Sufletul să ni se-mpace,
Că de când s-a ridicat
Și-n Bugeac Grue-a intrat,
Mulți tătari el ți-a stricat
Și tătarce-a văduvit,
Fete mari a bătrânit,
Bugeacul l-a pustiit,
Bugeacul pe jumătate
Și Crâmul a treia parte!"
Ghirai hanul cel bătrân
Trage pala pe la sân
Și cu glas crunt de păgân
Zice lui Grue român:
„Alei! Grue viteaz mare!
De la mine n-ai iertare.
Spune-ncalte-adevărat
Mulți tătari tu mi-ai stricat?"
„Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân,
Că eu sunt pui de român
Și nu-mi pasă de-un păgân![7]
De-i iertare sau de nu-i,
Tot cu dreptul vreau să-ți spui
Că de când m-am ridicat
Și-n Bugeac eu am intrat
Mulți tătari, zău, ți-am stricat
Și tătarce-am văduvit,
Fete mari am bătrânit
Și Bugeac am pustiit,
De bahmeți l-am sărăcit,[8]
Bugeacul pe jumătate
Și Crâmul a treia parte.
Iar Nistrul când l-am trecut,
Pod pe dânsul am făcut
Ca să duc, să car la noi
Averile de la voi;
Să duc care mocănești
Cu copile mârzăcești
Și cu roabe tătărești.
Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân
Și-mi dă moarte de român,
Nu-mi da moarte de păgân,
Las' să mă mărturisesc[9]
Și de suflet să-mi grijesc
La un popă creștinesc
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire,
Că mult sunt eu vinovat,
De păcate încărcat;
C-am curvit cu sora ta
Ș-am răpit pe fiica ta,
Ș-am ucis pe frate-tău,[10]
Viteaz mare cât un leu,
Care-a fost dușmanul meu!"
Ghirai hanul cel bătrân
Uită hamgerul la sân,
Și cu glasul oțerit
Pe loc a și poruncit
La mârzaci de cei mai mari
Și la cincizeci de tătari
Pe Grue să-l ducă-ndată
La cea mănăstire naltă!

II[modifică]

Tătărimea purcedea
Și pe Grue mi-l ducea
La cel popă creștinesc,
Sfânt cu chipul omenesc,
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire;
Dacă vedea și vedea,
Grue vreme nu pierdea,
Două cruci numai făcea,
Doamne-ajută! el zicea,
Bardă-n mână apuca
Și-n tătari se arunca
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat.
„Aman!" ei cu toți răcneau[11]
Și din fața-i toți piereau!
Dacă vedea și vedea,
El în grabă se ducea
Chiar la grajdul hanului,
Hanului tătarului.
Când la grajd el ce zărea?
Un bahmet ce tot sărea,
Un căluț cam pătrărel,
Ieșea-n vară cincărel.
Grue mi-l apropia;
Mâna-n coamă că-i punea
Și-n podele-l azvârlea,
Așa cal nu-i trebuia!
Dar colo, cât colo,-n fund,
Iată-un negru cal rotund,
Care soare n-a văzut
De când mă-sa l-a făcut.[12]
La el Grue se ducea,
Mâna-n coamă că-i punea,
Din loc nici că mi-l clintea!
Așa cal îi trebuia.
El afară mi-l scotea,
Frumușel mi-l înșeua,
Înșeua și-l înfrâua
Și pe ochi îl săruta
Și pe dânsul s-arunca.
Trei dezbinuri că mi-i da,
Scântei verzi din ochi îi da,[13]
Și deodată s-arăta
Chiar la ușa cortului
Sub stejarul mortului.
Ghirai han cât îl vedea,
Ofta greu și mi-i zicea:
„Alei! Grue, viteaz mare!
De la mine ai iertare,
De vrei numai să te prinzi
Negrul meu să nu mi-l vinzi,
Să nu-l vinzi la ungurean,
Nici la turc țarigrădean.
Să nu-l vinzi nici la litean,
Că liteanu-i om viclean.[14]
Ci să-l vinzi la un român,
Că-i om drept și bun stăpân
Și de mână mai dănos
Și de suflet mai duios.[15]
El pe negrul de-a avea,
Tot de nunți mi l-ar ținea.
Eu la dânsul l-oi vedea
Ori la nunți, ori la război,
Când ne-om lupta noi cu voi.
El că mi l-ar dărui
Sau că i l-oi cumpăni
De trei ori cu venetici,[16]
Venetici de câte cinci."
Român Grue cam râdea
Și din gură răspundea:
„Alei! mări, han bătrân!
Ori nu știi că sunt român?
De-s român, sunt frate bun[17]
Cu-orice cal viteaz nebun!
Iar de ai bahmeți fugari
Și de ai voinici tătari,
Bahmeți iuți să mă gonească,
Tătari crunți să îndrăznească.
Dă-le voie, dă-le știre
După mine să se-nșire
Și s-alerge să m-ajungă
Pe câmpia astă lungă."

III[modifică]

Ghirai hanul semn dădea,
Tătărimea purcedea
Pe cel câmp nemărginit
Cu negară învelit
Și cu troscot coperit.
Tătărimea se-nșira
Și fugind se răsfira
Câte unul, unul, unul
După negrișor nebunul,
Negrișor fugea, fugea,
Cum se fuge nu fugea,
Ci sărea tot iepurește
Ș-alerga tot ogărește
Nechezând tot voinicește.
Alei! voi tătari păgâni,
Vi s-a stins ziua de mâini!
Iată Grue dă-napoi
Și s-aruncă printre voi
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat;
Și cu negrișor nebunul
Vă ia unul câte unul
Și din fugă vă cosește
Și vă taie chip snopește[18]
Și de-averi vă curățește
Și de boală vă scutește
Și vă lasă-n urma lui
Ca momâi de-a câmpului!
Apoi Grue se pornește
Și-n Moldova se ivește
Ca un soare ce-ncălzește,
Încălzește și rodește,
Că mult bine-n lume face
Sufletul să și-l împace.
Creștinează[19]
Și botează,
Da de fin
Câte-un tretin
Și de fină
O tretină.
Și cunună fete mari,
Fără grijă de tătari,
Și ridică mănastiri
Pentru timp de năvăliri,[20]
Iar pe negru sprintenel
Îl face frate cu el,
Că românu-i frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!
  1. ↑ Ialpău, râu din Basarabia, ce se varsă în lacul numit Ialpug.
  2. ↑ Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului.
  3. ↑ În broșura întâi a baladelor tipărite la lași în anul 1852, se zice:
    Un cort mare și rotat
    Mult e mândru naramzat,
    De țăruși de-argint legat
    Cu sferi albe de mătasă...
    Parcă-i cort de-mpărăteasă.
  4. ↑ Hanul de tătari purta denumirea de Ghirai, ca un titlu de suveranitate, după numele celui dintâi șef al tătarilor care a luat Crâmul.
  5. ↑ Tradiția poporală spune de un copac locuit de sufletul unui om ce fusese spânzurat de crengile lui. Oricine adormea la umbra acelui arbore, făcea visuri de moarte care se împlineau până în trei zile. Poate că stejarul mortului din baladă să fie chiar acel din tradiție.
  6. ↑ Adică nevestele mârzacilor și tătarilor de gloată. Mârzacii erau de sânge hănesc și formau o castă puternică între tătari. Numele lor era Myrza.
  7. ↑ Românii dau numele de păgân la toate neamurile ce nu erau de religia lui și cu care se găseau în lupte.
  8. ↑ Bahmet sau bahamet, cuvânt de origine tătară, ce denumește caii din Bugeac. O mare parte din Basarabia poartă numele de Bugeac, de pe timpul năvălirii tătarilor în sânul ei, în urma morții lui Ștefan-vodă. Câmpiile Bugeacului hrăneau înainte un soi de cai sălbatici ce erau foarte aprețuiți de turci și de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la pas erau caii din Moldova. Cantemir zice în Descrierea Moldovei că turcii au un proverb care pomenește de frumusețea tinerilor persani și de agerimea cailor moldoveni. Acei cai erau foarte căutați de unguri și de leși pentru remonta cavaleriei.
  9. ↑ Grue vroiește să-și mărturisească păcatele înainte de a muri. Românii țin foarte mult la îndeplinirea datoriilor lor de creștini.
  10. ↑ Unii din cântăreți adaugă mult la faptele lui Grue, după cursul inspirării și câteodată după nevoia rimei. Astfel, în ediția baladelor din 1852, se citesc următoarele:
    Am curvit cu sora ta
    Ș-am ucis pe maica ta
    Ș-am tăiat pe frate-tău
    Ș-am ars pe tatăl tău.
    Este însă de presupus că Ghirai hanul cel era bătrân, nu mai avea nici tată, nici mamă pe timpul lui Grue.
  11. ↑ Aman e strigătul turcilor și al tătarilor când ei se află în față cu un pericol. Aman înseamnă: „Grație!"
  12. ↑ Vezi nota din balada lui Serb-Sărac.
  13. ↑ Caii din baladele și din poveștile poporale sunt hrăniți cu jăratic și scot scântei de foc pe ochi și pe nări când se aprind la fugă. A scoate însă scântei verzi înseamnă a simți o durere vie.
  14. ↑ Litean sau litfean, locuitor din Litfania. Desele războaie ce avură moldovenii cu leșii, daunele ce făceau aceștia în țară, când năvăleau, și numeroasele lor călcări peste tractatele de pace, au dat cuvântului litfă o semnificare foarte urâcioasa. Litfa e sinonim de neam rău și fără credință.
  15. ↑ În ediția baladelor de la 1852, cu greșeală s-au tipărit următoarele versuri:
    Sa nu-l vinzi la vrun muntean
    Că munteanu-i om viclean.
    Adevăratul cântec bătrânesc, precum l-am aflat de la un cântăreț orb din satul Bohotinu, anume Neculai Nastasi, pomenește de litfean, iar nu de muntean.
  16. ↑ Galbeni de Veneția, ducați mari de câte cinci unul ce se numesc lefți.
  17. ↑ Admirabilă caracteristică a românului de pe timpul vitejiei.
  18. ↑ Adică îi taie snopuri, snopuri ca grâul.
  19. ↑ Românii sunt foarte bucuroși de cumetri judecând după marele număr de cumetri ce se găsesc în fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbări voioase cu mese mari și cu hore.
  20. ↑ Mănăstirile ce se ridicau în timpurile grele ale luptelor noastre cu vecinii erau destinate a fi și templul lui Dumnezeu și locuri de adăpostire pentru bătrâni, pentru femei și copii, când năvăleau dușmanii în țară. De aceea mănăstirile aveau ziduri mari ca niște cetăți, baște boltite și tainițe pentru ascunderea sculelor, și erau mai mult clădite în locuri retrase, prin munți și în fundul codrilor.
Adus de la „https://ro.wikisource.org/w/index.php?title=Român_Grue_Grozovanul&oldid=69818”