Român Grue Grozovanul
Aspect
Român Grue Grozovanu
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
I
[modifică]- Sus, pe câmpul Nistrului,
- Sub poalele cerului,
- La coada Ialpăului[1]
- Unde fat' zmeoaicele[2]
- Și s-adun' zărnoaicele,
- Și s-adap' leoaicele,
- Multe-s, frate, și mai multe
- Corturi mari, corturi mărunte!
- Iar în chiar mijlocul lor
- Nalță-se-un cort de covor,
- Un cort mare și rotat,
- Poleit și narămzat,
- Cu țăruși de-argint legat,
- Parcă-i cort de împărat![3]
- Dar înuntru cine șede?
- Dar în el cine se vede?
- Ghirai hanul cel bătrân[4]
- Cu hamger bogat la sân.
- Mulți tătari stau împrejur
- Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
- Și stau toți îngenuncheți
- Pe covor cu perii creți.
- Iar la ușa cortului
- Sub stejarul mortului,[5]
- Este-un biet român legat,
- Legat strâns și ferecat
- Ca un mare vinovat.
- Român Grue Grozovanul,
- Român Grue moldovanul
- Care-a sărăcit pe hanul.
- Doi tătari țeapa-i gătesc,
- Doi amar mi-l chinuiesc,
- Dar el cântă-n nepăsare
- Parcă-ar fi la masă mare,
- Și dă semn de veselie
- Parcă-ar fi la cununie!..
- Iată mârzăcițele[6]
- Și cu tătărițele
- Că la hanul năvălesc
- Și cu toate așa-i grăiesc:
- „Alei! Doamne han bătrân
- Cu hamger bogat la sân!
- Fă cu Grue ce vei face
- Sufletul să ni se-mpace,
- Că de când s-a ridicat
- Și-n Bugeac Grue-a intrat,
- Mulți tătari el ți-a stricat
- Și tătarce-a văduvit,
- Fete mari a bătrânit,
- Bugeacul l-a pustiit,
- Bugeacul pe jumătate
- Și Crâmul a treia parte!"
- Ghirai hanul cel bătrân
- Trage pala pe la sân
- Și cu glas crunt de păgân
- Zice lui Grue român:
- „Alei! Grue viteaz mare!
- De la mine n-ai iertare.
- Spune-ncalte-adevărat
- Mulți tătari tu mi-ai stricat?"
- „Alei! Doamne han bătrân,
- Lasă cel hamger la sân,
- Că eu sunt pui de român
- Și nu-mi pasă de-un păgân![7]
- De-i iertare sau de nu-i,
- Tot cu dreptul vreau să-ți spui
- Că de când m-am ridicat
- Și-n Bugeac eu am intrat
- Mulți tătari, zău, ți-am stricat
- Și tătarce-am văduvit,
- Fete mari am bătrânit
- Și Bugeac am pustiit,
- De bahmeți l-am sărăcit,[8]
- Bugeacul pe jumătate
- Și Crâmul a treia parte.
- Iar Nistrul când l-am trecut,
- Pod pe dânsul am făcut
- Ca să duc, să car la noi
- Averile de la voi;
- Să duc care mocănești
- Cu copile mârzăcești
- Și cu roabe tătărești.
- Alei! Doamne han bătrân,
- Lasă cel hamger la sân
- Și-mi dă moarte de român,
- Nu-mi da moarte de păgân,
- Las' să mă mărturisesc[9]
- Și de suflet să-mi grijesc
- La un popă creștinesc
- Care zice din psaltire
- În cea sfântă mănăstire,
- Că mult sunt eu vinovat,
- De păcate încărcat;
- C-am curvit cu sora ta
- Ș-am răpit pe fiica ta,
- Ș-am ucis pe frate-tău,[10]
- Viteaz mare cât un leu,
- Care-a fost dușmanul meu!"
- Ghirai hanul cel bătrân
- Uită hamgerul la sân,
- Și cu glasul oțerit
- Pe loc a și poruncit
- La mârzaci de cei mai mari
- Și la cincizeci de tătari
- Pe Grue să-l ducă-ndată
- La cea mănăstire naltă!
II
[modifică]- Tătărimea purcedea
- Și pe Grue mi-l ducea
- La cel popă creștinesc,
- Sfânt cu chipul omenesc,
- Care zice din psaltire
- În cea sfântă mănăstire;
- Dacă vedea și vedea,
- Grue vreme nu pierdea,
- Două cruci numai făcea,
- Doamne-ajută! el zicea,
- Bardă-n mână apuca
- Și-n tătari se arunca
- Ca un vânt înviforat
- Într-un lan de grâu uscat.
- „Aman!" ei cu toți răcneau[11]
- Și din fața-i toți piereau!
- Dacă vedea și vedea,
- El în grabă se ducea
- Chiar la grajdul hanului,
- Hanului tătarului.
- Când la grajd el ce zărea?
- Un bahmet ce tot sărea,
- Un căluț cam pătrărel,
- Ieșea-n vară cincărel.
- Grue mi-l apropia;
- Mâna-n coamă că-i punea
- Și-n podele-l azvârlea,
- Așa cal nu-i trebuia!
- Dar colo, cât colo,-n fund,
- Iată-un negru cal rotund,
- Care soare n-a văzut
- De când mă-sa l-a făcut.[12]
- La el Grue se ducea,
- Mâna-n coamă că-i punea,
- Din loc nici că mi-l clintea!
- Așa cal îi trebuia.
- El afară mi-l scotea,
- Frumușel mi-l înșeua,
- Înșeua și-l înfrâua
- Și pe ochi îl săruta
- Și pe dânsul s-arunca.
- Trei dezbinuri că mi-i da,
- Scântei verzi din ochi îi da,[13]
- Și deodată s-arăta
- Chiar la ușa cortului
- Sub stejarul mortului.
- Ghirai han cât îl vedea,
- Ofta greu și mi-i zicea:
- „Alei! Grue, viteaz mare!
- De la mine ai iertare,
- De vrei numai să te prinzi
- Negrul meu să nu mi-l vinzi,
- Să nu-l vinzi la ungurean,
- Nici la turc țarigrădean.
- Să nu-l vinzi nici la litean,
- Că liteanu-i om viclean.[14]
- Ci să-l vinzi la un român,
- Că-i om drept și bun stăpân
- Și de mână mai dănos
- Și de suflet mai duios.[15]
- El pe negrul de-a avea,
- Tot de nunți mi l-ar ținea.
- Eu la dânsul l-oi vedea
- Ori la nunți, ori la război,
- Când ne-om lupta noi cu voi.
- El că mi l-ar dărui
- Sau că i l-oi cumpăni
- De trei ori cu venetici,[16]
- Venetici de câte cinci."
- Român Grue cam râdea
- Și din gură răspundea:
- „Alei! mări, han bătrân!
- Ori nu știi că sunt român?
- De-s român, sunt frate bun[17]
- Cu-orice cal viteaz nebun!
- Iar de ai bahmeți fugari
- Și de ai voinici tătari,
- Bahmeți iuți să mă gonească,
- Tătari crunți să îndrăznească.
- Dă-le voie, dă-le știre
- După mine să se-nșire
- Și s-alerge să m-ajungă
- Pe câmpia astă lungă."
III
[modifică]- Ghirai hanul semn dădea,
- Tătărimea purcedea
- Pe cel câmp nemărginit
- Cu negară învelit
- Și cu troscot coperit.
- Tătărimea se-nșira
- Și fugind se răsfira
- Câte unul, unul, unul
- După negrișor nebunul,
- Negrișor fugea, fugea,
- Cum se fuge nu fugea,
- Ci sărea tot iepurește
- Ș-alerga tot ogărește
- Nechezând tot voinicește.
- Alei! voi tătari păgâni,
- Vi s-a stins ziua de mâini!
- Iată Grue dă-napoi
- Și s-aruncă printre voi
- Ca un vânt înviforat
- Într-un lan de grâu uscat;
- Și cu negrișor nebunul
- Vă ia unul câte unul
- Și din fugă vă cosește
- Și vă taie chip snopește[18]
- Și de-averi vă curățește
- Și de boală vă scutește
- Și vă lasă-n urma lui
- Ca momâi de-a câmpului!
- Apoi Grue se pornește
- Și-n Moldova se ivește
- Ca un soare ce-ncălzește,
- Încălzește și rodește,
- Că mult bine-n lume face
- Sufletul să și-l împace.
- Creștinează[19]
- Și botează,
- Da de fin
- Câte-un tretin
- Și de fină
- O tretină.
- Și cunună fete mari,
- Fără grijă de tătari,
- Și ridică mănastiri
- Pentru timp de năvăliri,[20]
- Iar pe negru sprintenel
- Îl face frate cu el,
- Că românu-i frate bun
- Cu-orice cal viteaz nebun!
- ↑ Ialpău, râu din Basarabia, ce se varsă în lacul numit Ialpug.
- ↑ Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului.
- ↑ În broșura întâi a baladelor tipărite la lași în anul 1852, se zice:
- Un cort mare și rotat
- Mult e mândru naramzat,
- De țăruși de-argint legat
- Cu sferi albe de mătasă...
- Parcă-i cort de-mpărăteasă.
- ↑ Hanul de tătari purta denumirea de Ghirai, ca un titlu de suveranitate, după numele celui dintâi șef al tătarilor care a luat Crâmul.
- ↑ Tradiția poporală spune de un copac locuit de sufletul unui om ce fusese spânzurat de crengile lui. Oricine adormea la umbra acelui arbore, făcea visuri de moarte care se împlineau până în trei zile. Poate că stejarul mortului din baladă să fie chiar acel din tradiție.
- ↑ Adică nevestele mârzacilor și tătarilor de gloată. Mârzacii erau de sânge hănesc și formau o castă puternică între tătari. Numele lor era Myrza.
- ↑ Românii dau numele de păgân la toate neamurile ce nu erau de religia lui și cu care se găseau în lupte.
- ↑ Bahmet sau bahamet, cuvânt de origine tătară, ce denumește caii din Bugeac. O mare parte din Basarabia poartă numele de Bugeac, de pe timpul năvălirii tătarilor în sânul ei, în urma morții lui Ștefan-vodă. Câmpiile Bugeacului hrăneau înainte un soi de cai sălbatici ce erau foarte aprețuiți de turci și de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la pas erau caii din Moldova. Cantemir zice în Descrierea Moldovei că turcii au un proverb care pomenește de frumusețea tinerilor persani și de agerimea cailor moldoveni. Acei cai erau foarte căutați de unguri și de leși pentru remonta cavaleriei.
- ↑ Grue vroiește să-și mărturisească păcatele înainte de a muri. Românii țin foarte mult la îndeplinirea datoriilor lor de creștini.
- ↑ Unii din cântăreți adaugă mult la faptele lui Grue, după cursul inspirării și câteodată după nevoia rimei. Astfel, în ediția baladelor din 1852, se citesc următoarele:
- Am curvit cu sora ta
- Ș-am ucis pe maica ta
- Ș-am tăiat pe frate-tău
- Ș-am ars pe tatăl tău.
- Este însă de presupus că Ghirai hanul cel era bătrân, nu mai avea nici tată, nici mamă pe timpul lui Grue.
- ↑ Aman e strigătul turcilor și al tătarilor când ei se află în față cu un pericol. Aman înseamnă: „Grație!"
- ↑ Vezi nota din balada lui Serb-Sărac.
- ↑ Caii din baladele și din poveștile poporale sunt hrăniți cu jăratic și scot scântei de foc pe ochi și pe nări când se aprind la fugă. A scoate însă scântei verzi înseamnă a simți o durere vie.
- ↑ Litean sau litfean, locuitor din Litfania. Desele războaie ce avură moldovenii cu leșii, daunele ce făceau aceștia în țară, când năvăleau, și numeroasele lor călcări peste tractatele de pace, au dat cuvântului litfă o semnificare foarte urâcioasa. Litfa e sinonim de neam rău și fără credință.
- ↑ În ediția baladelor de la 1852, cu greșeală s-au tipărit următoarele versuri:
- Sa nu-l vinzi la vrun muntean
- Că munteanu-i om viclean.
- ↑ Galbeni de Veneția, ducați mari de câte cinci unul ce se numesc lefți.
- ↑ Admirabilă caracteristică a românului de pe timpul vitejiei.
- ↑ Adică îi taie snopuri, snopuri ca grâul.
- ↑ Românii sunt foarte bucuroși de cumetri judecând după marele număr de cumetri ce se găsesc în fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbări voioase cu mese mari și cu hore.
- ↑ Mănăstirile ce se ridicau în timpurile grele ale luptelor noastre cu vecinii erau destinate a fi și templul lui Dumnezeu și locuri de adăpostire pentru bătrâni, pentru femei și copii, când năvăleau dușmanii în țară. De aceea mănăstirile aveau ziduri mari ca niște cetăți, baște boltite și tainițe pentru ascunderea sculelor, și erau mai mult clădite în locuri retrase, prin munți și în fundul codrilor.