Robia modernă

De la Wikisource

Robia Modernă de Ioan Slavici

Ioan Slavici, “Robia modernă,” în Apărarea Naţională, III (1902), nr. 90 (26 Aprilie), p. 1.

Imĭ terminasem studiile juridice şi-mĭ făceam practica prescrisă de lege pentru censura de avocat.

Intre clienţii pe carĭ îĭ primisem de la principalul meŭ, era şi o femee care trăsese în judecată pe mama eĭ pentru partea ce i se cuvenia din moştenirea rĕmasă de la rĕposatul eĭ tată, vre-o 400 florinĭ.

După ce procesul a fost câştigat şi sentinţa a primit formula executorie, am ieşit la faţa locului, ca să pun în vînz are averea văduveĭ, o casă, o vie şi dece pogóne de pămînt, tóte împreună pretinse judecătoresce în 4200 fl.

De óre-ce nici la prima, nicĭ la a doua licitaţiune nu s’a presentat cumpărător, urma ca la a treia licitaţiune vînz area să se facă cu orĭ-ce preţ.

Aşa e porunca legiĭ, şi acum s’aŭ presentat trei cumpĕrătorĭ, concetăţeniĭ meĭ Spitzer, Steinbach şi Goldberg. De óre-ce cheltuielile nóstre de proces făceau 275 fl. eŭ am primit însărcinarea ?eri suma acésta, nici maĭ mult, nici maĭ puţin.

Concetăţeanul Spitzer a oferit 276, iar concetăţeanul Steinbach 277 florini… 277fl. o dată, - de douĕ orĭ – nu dă nimenĭ maĭ mult!? – 277 florini de treĭ orĭ! – Averea preţuită judecătoresce la 4200 florini a fost vîndută cu 277 florini, şi noĭ ne-am luat cheltuielile de proces, clienta nóstră a primit douĭ florini, iar văduva care maĭ avea douĭ copiĭ, şi-a pierdut casa, via şi cele z ece pogóne de pămînt.

Lucrul acesta nu-l ştiŭ din auzite: e cel din urmă proces în care am pledat, cea din urmă execuţiune, la care am asistat.

Plânsetele celor douĕ femeĭ, căinţa fiiceĭ şi blestemele mumeĭ n’aŭ găsit nicĭ ur rĕsunet in inima cumpĕrătorului, care procedase la urma urmelor, corect şi profitase numaĭ de dreptul pe care-l avea în virtutea legiĭ ca cetăţean al Statului ungar. Indignaţiunea mea însă pare că-l atingea. Mĕ ştie, gândiam eŭ, om civilisat şu cu óre-care trecere, ţine să nu se pună în luptă cu mine şi va fi accesibil pentru un act de generositate.

“Mi-e milă şi mie de sĕrmana vĕduvă, care a fost rĕŭ povăţuită, şi sînt gata să-ĭ las întréga avere-mĭ zise el; mĕ mulţumesc cu asigurarea hipotecară a pretenţiunei mele."

După grele şi îndelungate negocieri am pus dar la cale o învoială, în virtutea căreia vĕduva rĕmânea stăpână pe întréga avere, fiica eĭ se mulţumia cu 50 florinĭ, iară d. Steinbach rămânea creditor ipotecar pentru datoria de 1200 florinĭ, daţi cu camătă legiuită, 6 la sută. Vĕduva avea dar să plătĕscă 72 florinĭ pe an, ba chiar şi din această sumă se maĭ scădéu 25 fl., chiria odĕiĭ despre stradă a caseĭ, în care d. Steinbach, om generos, voia să adăpostéscă o familie săracă.

Eram mulţumit, căcĭ îmĭ închipuiam, că am pus la cale un lucru bun.

"O, - îmĭ zise primarul, - de aceştia sînt în satul nostru peste o sută. Stipzer, Steinbach şi Goldberg sunt tovarăşi, aŭ legăturĭ şi găsesc banĭ ieftinĭ. Dacă aĭ mórte la casă, dacă păgubescĭ cu un boŭ, dacă aĭ vre-o nevoie grabnică, unul dintre dînşiĭ te ajută, cel-lalt te încurcă, iar at treilea cumpărându-ţĭ averea. Fiind-că n’are ce să făcă cu ea, el ţi-o lasă dar te légă cu hipotecă de îĭ rămâi rob pe tótă viaţa şi munceşci numaĭ pentru dînsul.

Luând informaţiunĭ, m’am încredinţat, ca ceĭ treĭ tovarăşi legaseră ast-fel pe toţĭ săteniĭ maĭ nevoiaşĭ. Termenele de plată eraŭ puse în Ianuarie pentru-ca până pe timpul secerişuluĭ creditoriĭ să pótă avea titlul executoriŭ, şi eĭ nu ţinéu să fie achitaţĭ în banĭ, ci ómeni generoşĭ, se mulţuméu şi cu producte, ba chiar şi cu zile de lucru. Cine avea dar fie la viĭ, fie la săpatul porumbuluĭ, fie la seceriş nevoia de braţe se adresa la Steinbach, care avea tot-deauna “ómeniĭ luĭ,” pe care îĭ da cu chirie.

In acela-şĭ timp tovarăşiĭ adăpostiră în deosebite părţĭ ale satului, prin casele celor legaţĭ cu hipotecă, şase-spre-z ece familiĭ sărace, care vindéŭ mărunţişurĭ pentru puĭ de găină, pentru raţe orĭ gâsce, pentru pieĭ crude, pentru ouă furate din cuibare, pentru grăunţe furate din hambare şi pentru orĭ şi ce alte producte, care se adunaŭ în magazia lui Steinbach de unde Vinerea eraŭ duse în oraş.

O însemnată parte din poporaţiunea Ungarieĭ e ast-fel robită, şi “înflorirea” economică a statului ungar e maĭ ales resultatul acesteĭ robiĭ, care face, ca mulca să fie ieftină, preţul productelor să scaz ă şi producţiunea să créscă în vreme ce muncitorul cade în miserie din ce în ce maĭ négră şi e din zi în zi maĭ istovit.

Acea-şĭ e sórta muncitoruluĭ de prin oraşe. Ne maĭ putĕnd să susţină concurenţă cu fabricile, care lucréză ĭeftin şi prost, ceĭ maĭ mulţĭ dintre dînşiĭ aŭ fost nevoiţĭ să intre în sîmbria capitaliştilor, care nu-ĭ lasă să móră de fóme.

Milióne de ómeni aŭ ajuns ast-fel să trăiască numaĭ de az ĭ pe mâine, muncind spre a spori bogăţiile altora, sbătându-se în miserie fără de scăpare, agitaţĭ nmereŭ de o viuă şi legitimă nemulţumire şi împinşĭ în mod fatal spre o catastrofă socială.

Se întĕmplă adese-orĭ, că cele maĭ viguróse pădurĭ de stejar, lăsate în părăginire, sînt înecate de plop, de salcie, de teiŭ orĭ de alte esenţe, care cresc maĭ repede de cât stejarul. Vĕntul duce semînţa de plop şi-o risipeşte printre stejar, şi lopul rĕsare în umbra stejarului, cresce cu chiŭ cu vaĭ subţire şi lung; ajuns însă de deasupra, el îşĭ întinde crăcile, se îngróşă în trunchiŭ, îşĭ face rădăcini puternice şi îĭ ia aĭerul şi lumina stejaruluĭ, care încetul cu încetul se umple de muschĭ şi de bureţiĭ şi se usucă în cele din urmă.

Tot ast-fel se petrec lucrurile în viaţa socială a Ungarieĭ. Un singur om rĕŭ e destul, ca miĭ şi miĭ să cadă în robia celor ce nu iaŭ parte la durerea obştească, ci trag folos din strîmtorările altora. Acela, care s’a ridicat o-dată de asupra, îĭ înăbuşe pe ceĭ rĕmaşĭ în strîmtorare, şi aceştia nu se maĭ pot ridica la aĭer şi la lumină. Atât prin sate, cât şi prin oraşe averile se adună încetul cu încetul în mâinele câtor-va, care propagă demoralisarea prin o vieţuire fără de frîŭ, şi din zi în zi se sporesce numĕrul celor ce nu maĭ aŭ nimic, nu sînt stăpânĭ nicĭ pe propriile lor puterĭ şi sînt mânaţĭ spre ură neîmpăcată.

Româniĭ aŭ înfiinţat băncile lor, ca să se răscumpere uniĭ pe alţiĭ şi să scape de robia acésta. Băncile aceste însă susţinêndu-se în luptă cu capitaliştiĭ marĭ, în deosebĭ miuncitorilor agricolĭ nu pot să le dea banĭ destul de ieftinĭ. Şi ele robesc dar, - o robie maĭ uşóră, dar tot robie. Comitatele din nordul Ungariei însă, unde nu există asemenea băncĭ şi unde explotatoriĭ se sporesc mereŭ, sînt cu desăvîrşire ruinate, iar şesul ţăreiungureştĭ e plin de o poporaţiune, care se sbate mereu fiind-că proprietăţile aŭ trecut în mâinile exploatatorilor, care istovesc puterile muncitorilor.

Nu maĭ e dar acolo vorba nicĭ de naţionalitate, nicĭ de rasă, nicĭ de religiune, ci de restabilirea buneĭ rînduelĭ sociale, de preîntâmpinarea unei marĭ catastrofe.

Dacă gospodarul trebue să cureţe plopul şi salcia şi teiul din pădurea de stejar, dacă grădinarul trebue să cureţe pomiĭ de omiz ĭ, de insecte, de păduchĭ, de rugină, de muschĭ şi de bureţĭ, ómeniĭ de stat trebue şi eĭ să privegheze, ca ceĭ ce nu sînt în stare să trăiască din ródele proprieĭ muncĭ să nu pótă trăi sugând măduva din ósele celor harnicĭ şi muncitorĭ şi ca elementele vigoróse să nu pótă fi robite de cele parasitice.

Oamenii de stat aĭ maghiarilor nu şi-aŭ făcut datoria acésta, şi consequenţa nepriceperei lor e ruina morală şi economică, degenerarea poporaţiuneĭ, prin ale căruia puterĭ viĭ se susţine statul ungar.

Noĭ Româniĭ, care vedem cele ce se petrec în Ungaria, ar trebui să fim lipsiţĭ de orĭ şi ce simţământ de conservare pentru ca să ne împăcăm cu gîndul, că şi la noĭ se va face vre-odată ceea-ce s’a făcut în Ungaria, în Galiţia orĭ în Bucovina.

Nicĭ odată! E cestiune de iubire de ómenĭ să le-o spunem Evreilor acésta în fiecare zi pentru ca să nu-şi facă ilusiunĭ deşerte. In mijlocul nostru nu vor putea nicĭ odată să trăiască cum trăiesc în Ungaria, îm Galiţia orĭ în Bucovina, şi trebue să-şĭ dee silinţa de a fi ómeni cinstiţĭ şi muncitorĭ şi să iee parte la tóte durerile şi la tóte bucuriile nóstre, dacă in să aibă viaţă tihnită pe pământul românesc.

Acesta e simţământul tuturor Românilor, şi aceia dintre Româĭ, care vorbesc alt-fel, orĭ sînt stăiniĭ de némul lor, orĭ îĭ înşélă pe Evreĭ.

Cea dintâĭ şi mai adevărată dovadă de iubire este sinceritatea, şi noĭ iubirea nóstră de ómeni o dovedim când le zicem Evreilor: Din zi în zi tot maĭ mult vom stăruĭ, ca prin legĭ bine chibzuite şi prin o severă disciplină socială susţiitori statuluĭ român să fie feriţĭ de ruina morală şi economică!

Acesta e adevărul, şi cine nu se póte împăca cu el face bine dacă se duce.