Repegiunea timpului

De la Wikisource

Salt la: navigare, căutare
Repegiunea timpului
de Gheorghe Asachi
Cânt de societate


Timpul fuge cu iuţeală,
Iar pieirea noastră vine,
Să nu pierdem vro clipală,
Zile să trăim sănine!

Am văzut că-n primăvară
Dimineaţa naşte-o floare,
Dă miroase pănă-n seară
Şi cu ziua apoi moare.
Timpul fuge...

Auzit-am mari cuvinte
Din filozofilor gură,
Însă nu ţin alt-aminte
Decât astă-nvăţătură:
Timpul fuge...

Un neam merge, altul vine,
Cu cel mare cel mic piere,
Noroc trainic nu mai ţine,
Dar nici vecinică durere.
Timpul fuge...

De ce-avem înţelepciune
În o viaţă atât de mică,
Când ea alta nu ni spune
Fără că nu ştim nimică!
Timpul fuge...

De vreu ochii ca să vază
Pe ceasornic timpu,-ndată
Acul ce în giur rotează
Cu minutele arată:
Timpul fuge cu iuţală,
Iar pieirea noastră vine,
Să nu pierdem vro clipală,
Zile să trăim senine.