Răsuflare

 

    Ver ce neam ce-n lume vie
    Are îndemn la stihurghie,
    Și sălbatec încă cîntă,
    Firea însă lui cuvîntă.
    Iar noroade pricepute
    Au fățat cu multe cute.
    Chibzuirea lor ce-naltă,
    Dînd poezii drum de saltă
    Piste munți pîntre flori,
    Piste ape pîntre nori
    Au întrupat nentrupări
    Au iconit nevediri.
    Firea și cu meșteșugire
    Ei au făcut- o clătire.
    Limba noastră prea puțină,
    Nu-i a nimănui proastă vină
    Căci însoață rău cuvîntul
    În pîrlejul ce dă gîndul.
    Mai cu vreme, cine știe,
    Prisosire poate să vie.
    Că scriitorii împodobesc
    Limba, patria-și slăvesc.
    Fie aceasta acuș, cercare,
    Mustră altor spre-ndemnare.