Proletarii

Proletarii de Traian Demetrescu

— Lui Iosef I. Beligrădeanu —

Pe un stog de cositură, de pe câmpul plin cu roade,
Înălțat, un tânăr, cheamă cu magneticul său glas,
Ale țărănimei harnici muncitoarele noroade,
Ce a câmpurilor fructe adunau fără popas,
Pe un stog de cositură, de pe câmpul plin cu roade.

Ochii lui sunt două flăcări de lumină genială,
Și din buzele cărnoase vorbele puternici curg,
Brațu-i musculos înfrânge repede ori-ce sfială,
Iar pe frunte se-ntrevede ale gândirilor amurg,
Ochii lui sunt două flăcări de lumină genială:

«Muncitori bătrâni și tineri, sclavi ai burghezimei oarbe,
«Știți voi pentru cine strângeți rodul muncii voastre grea,
«Știți voi cine ia folosul ostenelei și vi-l soarbe,
«Iar voi rămâneți cu lipsa și cu sărăcia rea.
«Muncitori, bătrâni și tineri, sclavi ai burghezimei oarbe?

«V-ați trudit o vară-ntreagă și cu sapa și cu plugul,
«Ca să îngrijiți pământul pentru-al rodului câștig;
«Grâul și-a dat spicul verde, iar porumbul și-a dat drugul;
«Sporul dar o să gonească al mizeriilor frig...
«V-ați trudit o vară-ntreagă și cu sapa și cu plugul!

«Azi, când despoiați pământul de comoara lui de hrană
«Cine are dreptul sacru să se bucure de ea?
«Voi! căci prin sudoarea voastră, ca o roditoare mană,
«Ați îmbelșugat ogorul!... Însă dreptul vi se ia,
«Azi, când despoiați pământul de comoara lui de hrană!

«Cel ce nu cunoaște greul străduințelor amare,
«Cel ce-așteaptă ca să-și umple magaziile cu spor,
«Dreptul vostru lui se cade!... După care lege, care,
«Să apese și să fure pe săracul muncitor
«Cel ce nu cunoaște greul străduințelor amare?

«O! gândiți-vă că iarna, când n-aveți nimic pe vatră,
«Și când masa vă e goală de merinde, și intrați
«În vro curte boierească, pune câinii de vă latră
«Și în brânci pe ușe-afară sunteți fără milă dați...
«O! gândiți-vă că iarna când n-aveți nimic pe vatră...

«Cel bogat e surd la plânsul milei și nenorocirei,
«Pe grumazii voștri urcă a lui culme de măriri...
«Zguduiți-vă, și ele vor fi prăzile pieirei,
«Și-și va deznora dreptatea soarele-i de străluciri...
«Cel bogat e surd la plânsul milei și nenorocirei!»

Și pe când glăsuitorul își desfășura vorbirea,
Un biet popă din mulțime, apărând, îi nimici
Șirul vorbelor de-o-dată și își țintui privirea,
Către el, rostind: «Aiurea flecărește, nu aci!»
Pe gând larg glăsuitorul: își desfășura vorbirea.

Si-ntorcându-se spre oameni popa își iuți cuvântul.
«Vă-nnchinați, creștini, cu spaimă, căci pe-acest nebun, știu eu,
«Nu îl sperie nici crucea, nici icoana, și nici sfântul
«Din biserică!... El zice că-n cer nu e Dumnezeu!»
Întorcându-se, spre oameni popa își iuți cuvântul.

Toată ceata proletară se desprejmui cu frică,
Unii se-nchinau, în alți focul urii se stârni;
Iar ateul, trist, o vorbă ne mai îndrăznind să zică,
Cu sarcazme-n colțul buzei, coborându-se, porni...
Toată ceata proletară se desprejmui cu frică...