Profesorul universitar Ovid Densușianu
| Profesorul universitar Ovid Densușianu de Aurel Marin |
| Publicat în revista Front literar, an. III, seria II, nr. 1, iunie 1938 |
Profesorul universitar Ovid Densușianu nu mai este. A intrat in marea singurătate, într-una din nopți, lăsând lucrul început de cu seara neisprăvit, ca și când ar mai fi crezut într-o întoarcere, cândva, la masa lui de studiu.
Cine ar putea să redea toată durerea care ne-a cuprins sufletul, la vestea morții lui?
S-a pierdut una din mințile cele mai strălucite pe care a putut să le dea, de când există, neamul românesc. Natura îmbinase armonios calități rare de gândire și de faptă.
Dintr-o veche familie de cărturari, Ovid Densușianu, pe lângă o inteligență neobișnuită aducea și un caracter dârz, combativ, intransigent.
S-ar părea că am spune aci un neadevăr deoarece, acum, din fugarele rânduri scrise de prietenii săi, s-ar desprinde că a fost un iremediabil singuratic, un izolat care și-a închinat cărților viața întreagă, retrăgându-se dintre oameni. Și nu este așa.
Cei care l-au cunoscut mai înainte vreme, poate atunci când pornea, cu nedezmințită însuflețire, mișcarea de înnoire a literaturii române, prin revista «Viața Nouă", ar putea aduce mărturisiri mai prețioase.
Ovid Densușianu n-a fost însă nici în timpul din urmă un inactual. N-a fost niciodată.
Sunt astăzi mulți alții, iubitori de trâmbițe și surle, care, rămași în urma vremurilor, cred că mai pot duce pe umeri povara deschizătorilor de drumuri.
Ovid Densușianu nu a fost dintre aceștia.
După ce a arătat răspicat, atunci când trebuia, drumuri noi pentru literatura și cultura noastră — începând cu poezia, căruia i-a închinat unele pagini neuitate — el a continuat să pregătească, pentru mai târziu, suflete de cărturari, suflete de iubitori de cărți.
Iubind, e adevărat, mai mult lumea cărților decât zgomotul vieții obișnuite, Ovid Densușianu a rămas, până în ultima vreme, același vechi polemist de o ironie usturătoare dar și de o finețe fără pereche.
Demn, de o corectitudine exemplară, cu o bunătate ce nu se putea întrece, in ființa lui se îmbina în modul cel mai fericit artistul cu omul de știință.
Ovid Densușianu nu avea darul vorbirii și poate a suferit din această cauză, desigur fără ca să mărturisească vreodată cuiva. Nu ne putem închipui altfel pentru un om a cărui lume sufletească era atât de tumultuoasă.
Când acum aproape zece ani ascultam întâia lecție de filologie romanică, ni-l amintim vorbind cu vocea înceată, parcă obosit, cu nu știu ce umbră peste ochii lui mari.
Mirajul începea dincolo de vorbe. Cărțile sale, cursurile sale — în toate domeniile în care a scris — erau cele mai căutate, și mai cetite de numeroșii-i studenți.
Ovid Densușianu pregătea cultul cărții, cultul muncii intelectuale. Poate niciun alt profesor nu era atât de iubit.
El dă tot, fără să ceară nimic.
Surprinzătoarea-i mlădiere sufletească pornea poate și din sufletu-i de poet. Lucrările-i de erudiție sunt de o claritate desăvârșită și limba în care sunt scrise constituie un neîntrecut model de limbă literară.
Ovid Densușianu era dintre scriitorii mai vechi, cu nemărginit respect pentru literatura scrisă. Articolele lui chiar și cele de polemică, așternute oricum mai în grabă, poartă pecetea lucrului îndelung cumpănit și gândit.
Numai acest exemplu și l-ar ridica desigur cu mult deasupra altor cărturari, în prețuirea tuturor.
Scrierile lui însă, deși de o importanță covârșitoare și cerute pretutindeni, n-au avut totuși o prea largă răspândire. De vină a fost și cultura noastră, atât de restrânsă până mai ieri.
Azi, editura Fundației pentru literatură și artă și-ar adăuga unul din cele mai trainice titluri de glorie dac-ar retipări cărțile lui, cărți fără de care nu se poate înțelege cultura românească, mai ales acea Histoire de la langue roumaine precum și studiile-i de istorie și critică literară.
Edițiile apărute până acum au fost prea scumpe și iubitorii scrisului lui cu greu și le-au putut procura.
Dac’ ar trăi încă, Ovid Densușianu n-ar permite să i se răspândească astfel cărțile.
El a înțeles că o carte este scumpă, e rod al unei adânci meditații, al unei istovitoare neliniști sufletești, un fruct rar ai gândului.
El poate voia ca să-i fie căutate cărțile.
Dar azi îl cerem noi, îl cere generația care se ridică.
În sufletele noastre Ovid Densușianu va trăi pentru totdeauna și ne va călăuzi și mai departe pașii în literaturi și în știință, cu stăruitoarea-i amintire de cărturar înțelept.