Pastel alb

 

    Făr’ de idei și făr’ de scop, nehotărât,
    Un gol arid, nelocuit, păstrez în mine;
    Un cer murdar, meschin, urât,
    Ce-nchide-n nori apusul vis și-a lui lumine.

    Și orișicând dacă-aș voi, și orișicând
    Norii să-i sparg, lacrimi șuvoi din ei să cadă,
    Zadarnic cerc... gerul vrășmas tot înghețând,
    Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă.

    Decolorat deasupra mea ți-l port de-acum
    Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie;
    Că astăzi griji, necaz și ani mă duc pe-un drum
    Lipsit cu tot de ideal și de tărie.

    Ca iarna alb, deși timid e-nsuflețit,
    Și sub zăpezi plin de curaj tiptil se ține,
    Din ochii tăi ce cu amor m-au ațintit,
    Un ghiocel prevestitor de vremi senine.