Parte întăi

Parte întăi de Constantin Negruzzi

Tu vrei, iubita me prietină, să-ți fac prescriire rătăcirilor tinereții mele, orișicât ar fi ea de neplăcută; ceea ce tu poftești este pentru mine o poroncă neurnită, nu-ți voi tăgădui nimica; și fără să te supăr prin un înainte cuvânt supărători, îți voi discoperi pănâ și celi mai mici împregiurări a unii curvii înfricoșate, întru care odinioară am fost adâncită.

Adivărul va povâțui condeiul meu. Nu mă voi osteni a acoperi nici cu ce mai supțiri gază scriire me: voi zugrăvi lucrurile după fire, fără să mă tem că voi jîgni legile bunicuviință, cari nu sunt făcute pentru niște persoane atât de prietini precum noi. Afarâ de aceasta, tu ai o cunoștință foarte adâncă de desfătările celi adivărate, pentru ca prescriere lor să te scandalisască. Tu știi că oamenii cu duh și cu gust au ca o datorie a-și împodobi eticurile cu feliuri de goliciuni, cu toate că, temându-să de a răni ochii subțiri, nu le pun în sama lor. Să trecim la istorie me: fiind copil, mă numé Franțisca Hil. Eu sunt născută din niște părinți foarte săraci într-un sătișor lângă Liverpool, Lencashire.

Tatăl meu, pe cari slăbâciune îl opré de a lucra la lucrările celi de țară, de abie puté viețui cu un măsurat venit ci ave, făcând mreji și voloaci, pe care maică-me nu îl mai măre, măcar că țâné un pansion de copile a megieșilor. Ei avusăsâ mulți copii din care numai eu rămăsăsâm. Educație me pănâ la vârsta de 14 ani au fost din celi mai proaste. A ceti, zicând a sloveni, a feșteli hârtii și a coasă îndestul de rău era toată știința me. Cât pentru prensipurile meli, ele să cuprindé în o frică și o rușine firească la firea noastră de cari curând ne mântuim cu plata nevinovăției. Buna me mamă era totdeauna atât de empedosâtâ de școala sa și de ale casii supărări, încât pre puțină vremi întrebuințasă spre a mă-nvăța ceva. Pe lângă aceasta, și cum nu știé ci vra să zică rău, nici puté a-mi da vreo învățătură cari să mă aperi de el. întrasăm în anul al 15-le a vrâstii meii, când iubiții și jalnicii mei părinți au murit de vărsat nu multe zile unul după altul. Eu m-am aflat prin moarte lor o ticăloasă orfelină, fără agiutori și fără prietini (câci tatâl meu, care era din comitatu Kentului, să așăzasă după întâmplari în acest loc). și pe mine această boală molepsitoare m-au lovit, dar foarte ușor și fărâ să-mi rămâie nici un sămn. Să trec la adivărata măhniciuni întru cari această pagubă m-au aruncat. Vreme și diiathesis a tinereții au șters foarte degrabă din aducere me aminte această tristă epohă. O tânără fimei, cu numile Esthir Davis, ci să afla atunci în satul nostru, era să-s întoarcă negreșit la Londra unde ea se afla slujind: ea mi-au zis să o urmez, încredințându-mă că mă va agiuta atât cu sfaturile cât și cu creditu său, ca să mă așăză. Cum nu să afla nimine în lumi cari să poarte grijă de stare me, am priimit îndatâ punere înainte a aceștii făpturi, hotărând de a-mi cerca norocul, cercare cel mai adesăori mai de primejdie decât de folos, atât la bărbați cât și la fimei. Eram plină de merare, de minunile cari Esthir Davis îmi povisté de Londra: trebuie numai să agiung ca să văd leii de la cetate, craiu, familie crăiască, mavsoliile de la Veistminster, comedie, opera; în sfârșit, toate lucrurile celi frumoasă cu cari ea ațâțe periérghie me prin povestirile ei celi frumoasă. Dar istoriile ei celi mai interesate era că multe dame de țară săraci aflasă chip prin purtare lor ce bună a să îmbogăți, atât eli cât și ai lor; că multe fete cu fapte buni să măritasă după stăpânii lor cari astăzi le purta cu carâta, că știe încâ pe unile ci să făcusâ duchesă; că norocul faci tot și că și noi o-s putem pretendirisâ aceasta. Luând curaj prin niște așa măgulitoare prorocii, m-am grăbit a lua mica me clironomie cari, scoțându-să datoriile și cheltuielile îngropării, să suie la 8 ghinei și 17 șilinci. Am pus rufile meli într-o cutii și așa am purces cu căruța de la Shengher. Povățuitoare me mi-au slujit de mamă pe tot drumu. Pentru cari au socotit de cuviință de a-i plăti ducire sa păn la Londra. Ea au făcut întru adivăr lucrurile cu mustrări de cuget și au iconomisât punga me ca când ar fi fost a ei. După ce am agiuns, Esthir Davis în protecsie caria mă nădăjduiam tare, m-au lăsat încreminită, zâcându-mi aceste cuvinte: slavă lui Dumnezău, am venit bine; acum mă duc îndatâ acasâ; caută de te vârâ la cineva slugă cât poți mai degrabă: nu gândi că nu-i găsi loc, aici sunt o grămadă, te sfătuiesc să te duci la bureau (Viceai). Pentru mine, de ț-oi găsi, îndatâ te-oi înștiința. Păn atunci, bini-ai faci să-ți tocmești o odăi... îți poftesc mult noroc... am nădejdi câ-i fi totdeauna fată cinstită și nu-i necinsti pomenire părinților tăi. După această frumoasă dăscălie m-au complimentarisât și s-au dus.

Am sâmțit cu o amărăciuni nepovestită, cruzime purtării sale, de abe să dusăsă și am început a plânge, care m-a mai ușurat ceva, dar nu încât să-mi linișteascâ desăvârșit duhul asupra necazului întru cari mă aflam.

O slugă a hanului au pus vârf necazurilor meii, întrebându-mă de n-am trebuință de ceva. I-am răspuns cu prostii că n-am: dar că îl rog să mi să dei o lăcuință pe noapte aceea. Hangița s-au arătat și mi-au zis cu răceală fărâ să-s înduri de stare întru cari mă vide. Că mi să va da un pat pentru un șeling și că, neândoindu-să că n-avem prietini în oraș, adaozi îmi pot cată de treabă. Cum m-am văzut că am un pat, am mai dobândit curaj și am hotărât să mă duc adaozi la biuro a căruia adres me-l însămnasă Esthir Davis. Nirăbdari ce avem de a-mi împlini scoposul meu m-au făcut să mă mânec de dimineață. M-am îmbrăcat îndată cu celi mai frumoasă podoabi ce avem din sat și, lăsând în mâna hangiții bocceluța me, m-am dus drept la locul ci-mi era însămnat.

O matroană bătrână țâne această casă. Ea șâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care să vide însămnati după aflavita un nenumărat număr de adresuri. M-am apropiet de această cinstită persoană cu ochii plecați, cu multă cucernicii, trecând printr-o mare mulțâmi de oameni cari era adunați tot pentru ace pricină. I-am făcut o giumătate de duzină de complementuri de țară, arătându-i plecata me ceriri. Ea mi-au dat audienții cu toată îngâmfare și seriozitate unui mic ministru de stat și, cântărindu-mă cu ochiul, ea mi-au răspuns, după ce m-au făcut întăi să dau un șiling, că condițiile pentru fimei era foarte rari și mai vârtos pentru mine cari nu sămănam vrednică pentru lucrurile celi de ostineală. Cu toate aceste, va căuta în carte sa de era vrun lucru de care să fiu vrednică, după ce va da drumul unora din muștereii săi.

M-am tras întristată înapoi și mai diznădâjduită de răspunsul aceștii vechi antici. Pentru ca să mă mai ieu însă, am îndrăznit sâ-mi primblu căutătura pe cinstita adunări întru cari mă aflam și printre cari am văzut o damă groasă cu o fiziognomii țărănească, ca de vreo 50 de ani, cari avé ochii țintiți cu lăcomii la mine, ca când ar fi vrut să mă mănânce. întăiași dată m-am cam sastisit; dar un tainic santiment de iubire de sine, făcându-mă să ieu lucrul în favorul meu, mi-am dizvălit grumazii cum am putut mai bine, sârguindu-mă a mă arăta cel mai bine ce să va pute. în sfârșit, după ce m-au privit cât au vrut, s-au apropiet de mine cu un ifos blând și m-au întrebat de voiem să întru în slujbă? La cari i-am răspuns, închinându-mă, ce voiam. Adivărat, au zis ea, venisăm aici ca să caut o fată... Socotesc că dumta ești bună.. . Fisiognomie dumitale nu mai are trebuință de chezășii.. . Căci, draga me, trebui tare să iei sama, Londra îi un loc blăstămat.. . Ceea ci eu îți cei etti ascultare la sfătuirile meii, și să te ferești de adunările celi răii. Ea au adaos și alte cuvinte spre a înșăla o nevinovată de la țară ci sâ socote pre norocită că au aflat-o așa condiții, câci îmi închipuiem că am a faci cu o cinstită damă. în vreme aceasta baba ce cu izvodu, în fața căreia să pitrecusă așezare noastră, îmi zâmbé în chip că eu, ca o proastă, gândem că îi pare bine pentru buna me așăzari; am aflat însâ pe urmă că amândouă babile era unite ca tâlharii în iarmaroc și că această cinstită casă era o magazie de unde madam Brovn, stâpâna me, adesăori lua provizioane pentru muștereii săi. Ea era atât de mulțămită ca m-au întâlnit, încât, de frică să nu mă scape, m-au aruncat îndată întru o trăsură și, scoțându-mi bocceluța de la tractirul unde eram, am mers de ne-am scoborât drept la casa ei, ulița N.N. Chipul locului, gustul și curățăneia mobililor nu au micșorat ideea ce bună ce luasâm pentru locul meu. Nu mă îndoiem că nu eram într-una din casile celi mai cinstite. îndată ce am intrat, stăpâna me au început întru a-mi zici că socotința sa era ca noi să trăim cu familiaritate împreună, că ea mă luasă mai mult ca să-i fiu de companii decât să o slujăsc și că, de-oi vre să fiu bună fată, ea va faci pentru mine mai mult decât maicâ-me ce adivărată. La cari eu cu prostime i-am răspuns, făcând vro, vrednici de râs complimenturi, dar atâta îi sunt supusă slugă plecata. După un menunt, bătând în palme, o mari fată dizmățată au venit. Marto, i-au zis madam Brovn, am tocmit pe această tânâră persoană ca să iei sama de cămeși; du-te de-i arată odaia, îți poroncesc însâ să o privești ca pe o altă eu; căci, să-ți spui drept, atâta-mi place chipul ei încât, zău, nu știu ce voi fi vrednică să fac pentru ea.

Marta, cari era o țolină vicleană de celi întăi în meșteșug, m-au heretesât cu plecăciune și m-au dus în rândul al doile, într-o odăi în dos, unde era un foarte bun pat pe cari eram să-l împart, după cum mi-au spus ea cu o rudă a madamii Brovn. După cari ea mi-au făcut panighirică a bunii și scumpii săli stăpâne, încredințându-mă că eram foarte norocită că am căzut în niște mâni așa bune; că nu era cu putință să întâlnesc mai bun; că să vedi că m-am născut cu cunună; că mă pot lăuda că am făcut un bun noroc, într-un cuvânt, ea mi-au zis și alte sute țăranii de-aiestea, vrednici de a-mi deșchidi ochii, de aș fi avut cel mai mic praxis.

Au sunat o a doua oară: noi ne-am scoborât și eu m-am dus într-o sală unde era pusâ o masă de trei persoane. Stăpâna mé avé atunci cu dânsa ace socotită de rudă pe care trebile lumii să învârte. Educația me era încredințată sârguinții sale și, după acest plan, să pusăsă la caii ca să ne culcăm împreună. Aice mi s-au făcut un nou examen din parte cuconiții Febii, gubernatii meli, cari au avut bunătate a mă afla iarâșn pe planul său. Am avut cinste a șâde la masă între acești două dame ale cărora căutături și luări-aminte îmi vesălié sufletul. S-au hotărât să nu ies din casă păn mi să vor faci strai după rangul ci trebuia să am lângă stăpână-me. Dar acesta era numai un profasis: madam Brovn nu voie să mă vadă nimine păn va găsi un muștereu pentru ficiorie me pe cari prostie me o face să giudeci că o am. De la vremi de masâ și părâ sară n-au urmat nimica vrednic de a să spuni. Ceasul culcării sosind, fiiștecari ne-am suit în odaia sa. Febe, care au luat sama că-mi era rușini să mă dizbrac dinainte sa, singură ea mi-au luat îndată batista de la pept, rochia și cămeșa. Atunce, de rușini că rămăsăsâm goală ca un felțer, m-am băgat subt ogheal, unde prietina m-au urmat. Febi avé cam la 25 de ani, sămăna însâ că ari zăci mai mult prin lungile și ostenitoarile sale slujbe cari o sâlisă a să faci pezevenchi înainte de vremi.

***

Două zile după întâmplare cabinetului, sculându-mă după întâmplare mai demineață decât altdată, și toată lume dormind încă, m-am scoborât într-o grădinuță ca să mă răcoresc, unde n-avem voi să merg când era mușterei în casă. M-am foarte spăimântat mergând printr-o sală, să văd un tânăr om ci dorme într-un jîlț. M-am apropiet, prin o firească plecare a fimeilor, ca să-i văd fisiognomie. Dar, o, ceriule! ce priveliște! Cu neputință îmi este a arăta impresioana ci au făcut asupră-mi această minunată videri. Nu, scump, și dulce ipochimen a plecărilor meii celor duioasă. Nu voi uita niciodată acest norocit menunt unde ochii mei plini de mierari te-au slăvit pentru ce dintăi dată... Mi să pari că te văd iarăș într-aceeaș șăderi de atunci.

Închipuiești-ț, buna me prietină, un tânâr de 18 pe 19 ani, plăcut și frumos ca îngerii, sau adu-ț aminti de toati frumusățâle fiiului Afroditii și starea cea frumoasă în cari l-au găsât psâhi când l-au văzut dormind. Inima mi să bate, tremuram în starea în cari mă aflam. Nu știem ci să fac. Pentru tot binile din lume nu aș fi vroit să scap prilejul de a-i vorovi, nu îndrăznem însă, făcând că mă stăpâné o frică, în sfârșât, dragostea mea m-au îmbărbătat, l-am apucat încet de mână și l-am trezit, întăi s-au arătat că l-am înspăimântat și, ca când i-ar fi părut rău că i-am stârnit somnul, dar după ci s-a uitat la mine, m-au întrebat ci ceas esti. I-am spus, adaogând, că m-am temut să nu răcească, șăzând așa afară, mi-a mulțămit cu o dulceață cari să potrivé cu aceea a ochilor săi, el nu să îndoie că eu eram una din pansâonirile aceștii școli și că venisăm ca să-l slujăsc. Cu toati acestea, sau că s-au temut să nu mă obijduiască, sau că politica sa cea firească l-au mărginit în hotarăle cinstii, mi-au vorbit cu politică și m-au și sărutat; mi-au zis că, dac-oi vre să petrec un ceas cu dânsul, nu-m va păre rău. Cu toati că dragostea ce să născusă mă îndemna, mă temem să nu mă prindă oamenii casii. I-am răspuns că, pentru niște pricini pe cari n-am vremi de a i le tălmăci, nu pot șâdé mai mult cu dânsul și, cini știi poati, de-l voi mai vidé în viiața me; acest cuvânt însă l-am zis cu o adâncă suspinari. Acest tânăr vrednic de iubit cari, după cum am aflat pe urmă, nu s-au atins mai puțân de figura me precum și eu de a sa, m-au întrebat cu grabă de voiesc să șăd împreună cu dânsul, adaogând că degrabă îm va găsâ o odăi și va plăti ceea ci eram datoari în casa madamii Brovn.

Orișicâtă era nebuniia de a priimi o așa puneri înainte di la un necunoscut, cari era pre tânăr pentru ca să să poată cineva încredința pornirea dragostii de cari mă sâmțăm cuprinsă nu-m da vremi a giudeca. I-am răspuns tremurând că mă arunc în brațăle sale și mă las orbește asupra sa, ori di esti cu curățănii, sau ba. Era câtăva vremi di când, pentru ca să scapi de întâmplările celi neplăcuti a orașului, el căuta o fată cari să-i placă: bunul meu noroc l-au năstăvit di i-am plăcut și îndată am și pus la cali această târguiri.

Planul nostru au fost ca, a doua zâ la 7 ceasuri dimineața, să ies din casă și să mă duc în marginea uliții undi el mă va aștepta cu o caretă gata. I-am spus să nu dei a înțălegi că m-au văzut, pentru niște pricini cari pe urmă i le voi spune. După aceasta, temându-mă ca, prin nebăgari de samă, să nu să strice scoposul nostru, am fugit dinaintea sa și m-am suit în odaie me, fără să fac huiet. Febi dormé încă: m-am dizbrăcat încet și m-am pus în pat cu inima vesălă și îngrijită. în vremea aceasta, singură nădejdi de a-m stâmpăra focul câti puțân-puțân, mi-am împrăștiat frica. Sufletul meu era atât de pironit la acest tânăr, cât aș fi vrut sângili să-l vărs ca să-l văd și să mă bucur un menunt de dânsul; el ar fi putut faci cu mine ce-ar fi vrut. Viiața me era a lui, m-aș fi putut socoti norocită să pot muri de o așa scumpă mână. Zâua aceasta, cari mi s-au părut un vac, am pitrecut-o în niște așa cugetări. De câte ori am vrut să mișc menuntariu ceasornicului, ca când mâna me puté să grăbească vreme! Mă mier cum oamenii casii nu mi-au luat sama; mai ales la masă, când au venit vorbă de acest iubit muritori care făcusă zacusca acolé. Ah! striga tovărășițile meii, cât îi de frumos! cât îi de plăcut, dulce și politicos! Eli s-ar fi bătut de la dânsul. Las a giudeca cât îmi ațâța focul cari mă frige niște așa cuvinte. Cu toate aceste, tulburare în care am fost toată ziua au pricinuit o bună lucrare. Am dormit îndestul de bine păn la 5 ceasuri dimineața. Atunce m-am sculat din așternut și m-am îmbrăcat într-o clipală de ochi, am așteptat cu atâta nerăbdare precum și frică menuntu cel fericit a mântuirii mele.

La ce de pre urmă, menuntu acest atât de dulce au sosit. Atunci, îmbărbătată de dragoste, m-am scoborât în vârfu degitilor și am agiuns la poartă, pe cari am deșchis-o, căci furasăm cheia de la Febi. îndată ci m-am văzut în uliță, am zărit pe îngerul păzitoriu meu ci mă aștepta. A zbura la dânsul ca o săgeată, a sări în carâtă și a m-arunca în grumajii săi, și — mână vezăteu: aceasta au fost una.

Un părău de lacrămi, cele mai dulci ci am vărsat în viiața me, au izvorât atunci din ochii mei. Inima me de abia era în stare a puté cuprinde bucuriia ce sâmțăm de a mă vidé în brațăle unui tânăr așa frumos. El mi să giura pe drum, prin niște cuvinte pătimași, că niciodată nu-m va da pricină de a mă căi de pasul ce au făcut. Dar, vai, nu era plecarea me care mă fâcusă să îl fac? în câtiva minunti (căci atunci ceasurile nu era nimica pentru mini), am agiuns la Helsea, la un vestit han. Noi am făcut zacuscă cu stăpânul casai, cari era un bătrân vesâl, cunoscători în așa pricini. El ne-au zâs, uitându-să la mini și râzând, că ne poftești o mulțâmire desăvârșită. Că, pre legea sa, noi eram tari bine potriviți: că mulți boieri și cucoani vin în casa sa, dar că n-au văzut niciodată o părechi mai frumoasă, că poati giurá că eram poamă nouă, că mă arătam atât de fragidă, atât de nevinovată și că, într-un cuvânt, tovarășul meu era un muritori cu noroc. Acești laude, măcar că cam groasă, mi-au foarte plăcut și am împrăștiet frica ce avem de a mă afla singură în puterea noului meu stăpân. Frică la cari să împărtășă mai mult dragoste decât rușine. Eu poftem, mă frigem de poftă: vroiem să mori pentru ca să-i plac și însă nu știu cum nici pentru ce mă temem de punctul cel capital a dorințălor meii celor înfocați. Această amestecări de patimi deosăbiti, această luptă între amori și între frică m-au făcut să plâng iarăș. Dumnezăilor, cum niște așa stări sunt interâsătoari pentru niște adivăraț amorizați!