Par basme...

Par basme cîte ţi le-nşir,
Şi-i propria-ţi viaţă,
Ce-n pulberea de amintiri
O vezi, ca printr-o ceaţă.

Cum te-ai înstrăinat de-ai tăi !
Te mai cunoşti tu oare?
Unde ţi-e inima dintăi
În toate-ncrezătoare?...

N-o mai căta, că te-nfiori,
În urma ta e jale:
Tu ai murit de-atîtea ori
În zbuciumata-ţi cale,

Şi-n van privire-ţi arunci
Să te mai vezi pe tine,
Să simţi cu inima de-atunci,
Căci toate-ţi sunt străine...

Din ce-ai iubit, din ce-ai visat,
Te-ntrebi azi ce mai este?
Eştu tu — de-atîtea ori schimbat —
Eroul din poveste.