Par basme...

 

Par basme cîte ți le-nșir,
Și-i propria-ți viață,
Ce-n pulberea de amintiri
O vezi, ca printr-o ceață.

Cum te-ai înstrăinat de-ai tăi !
Te mai cunoști tu oare?
Unde ți-e inima dintăi
În toate-ncrezătoare?...

N-o mai căta, că te-nfiori,
În urma ta e jale:
Tu ai murit de-atîtea ori
În zbuciumata-ți cale,

Și-n van privire-ți arunci
Să te mai vezi pe tine,
Să simți cu inima de-atunci,
Căci toate-ți sunt străine...

Din ce-ai iubit, din ce-ai visat,
Te-ntrebi azi ce mai este?
Eștu tu — de-atîtea ori schimbat —
Eroul din poveste.