și-a pierdut sănătatea, a devenit surd și anemic; nu știa nimic din cele ce se petreceau. În tăcerea mormântului său, el se plimba liniștit de a lungul celulei sale, când zăvoarele scârțeiră, și intrară în odaie temnicerii. Lovituri de pumni în cap, ghionturi, și în fine lovituri cu tesacul în inimă, făcură pe nenorocitul să piarză conștiința. Tîrât în carceră el a fost aruncat în ea leșinat.
Acești arestanți bătuți, acoperiți cu sânge, fără haine pe ei — au fost închiși în niște morminte întunecoase, umede, pline de excremente și vermi — camerile acestea se numesc carcere. Bogoliuboff și repausa-tul meu prieten Niculai Dicescu[1], arestat în prevenție, au fost închiși în niște carcere renumite prin grosnicia lor. Aceste carcere sunt construite alăturea cu niște cazane mari de spălătorie. Temperatura carcerilor e peste 30°R. Această temperatură scade numai spre dimineață, iar de la 7 ceasuri deja se fac focuri sub cazane și temperatura începe treptat să se urce. Când temperatura trece peste 20° arestanții din carceră nu mai pot sta nici în cămașă, așa
- ↑ Niculai Dicescu, după patru ani de inchisoare a fugit în România, unde a murit la Ploești în anul 1889. Boala contractată de dânsul în temnițele Țarului ’l-a culcat în mormânt
