Inimioara ei, bătea iute-iute, resuflarea ’i devenea dificilă în acel aer infect, și când copila ațipea în fine, obosită, sdrobită de muncă, — vocea stăpînului resuna în cameră :
— Sculați-vă, babelor, la lucru!
Și Beti Caminska sărea în picioare, și se punea la lucru. Munca n’ar fi fost tocmai grea, dacă lucrătoarele n’ar fi fost obligate să transporte colete cu cârpe de la fabrică la depou. Această din urmă muncă nu era făcută pentru micuța și slăbuța Beti. Fiecare colet avea o greutate de peste 30 kilograme, și cu o atare greutate în spate trebuia să urce o scară, ale cărei trepte iarna adese ori erau acoperite cu polei. Biata copilă aluneca, și cu chiu și vai ducea povara sa. Trei săptămâni de zile a lucrat Beti la această fabrică, și după acest termen s’a văzut silită din causa sănătății să o părăsească, angajîndu-se la fabrica de postav a comerciantului Nosoff (tot la Moscova). Această fabrică e bine cunoscută în Rusia, acolo lucrează peste 4000 de lucrători de ambele sexe, și de toate vîrstele, de la 7 ani și până la vîrsta de 50 ani.
Beti s’a angajat aci în calitate de tunsătoare. Munca ei consta în următoarea operațiune: două lucrătorese se așază la
