îndreptam privirea noastră — pretutindeni vedeam martiri, și jertfe căzute sub săcurea călăilor. Ca tineri, eram plini de iubire pentru popor, pentru limba neamului din care făceam parte și fie care din noi intrând în viață jura că la rândul său va deveni martir.
Desrobirea țăranilor ridică într’un mod firesc înaintea noastră șirul lung al cestiunilor sociale; cestiunea egalităței înaintea legilor, cestiunea egaliteței civice, drepturile omului în societate, drepturile femeii, necesitatea culturei pentru popor, etc. Acestea frământau spiritul nostru. În legătură cu aceste cestiuni se ivi, firește, și critica temeliei economice juridice și morale a societăței. Cuvântul burgesie deveni sinonimul egoismului strîmt, a rutinei și regresului.
O mișcare intelectuală mare se dete pe față; se născu și crescu o literatură conformă cu aspirațiumle tinerimei, care sub domnia împăratului Alexandru al II-lea, în anii cei dintâi ai domniei aceluia, a luat un avânt măreț, dăruind Rusiei pe Lew Tolstoi, pe Dostoiewsky, pe Uspensky, Pisareff, și alți mulți scriitori de valoare.
Păcatul părinților — robia țăranilor, trebuia ispășită; și ca o clamoare a conștiinței sbuciumate de remușcare se născu, crescu,
