în afară de Aromâni. Dacă aceste urme nu se găsesc în localitățile nordice Crușova, Bitolia, Târnova, Magarova, aceasta provine din faptul că aceste emigrațiuni s’au făcut mult mai târziu, abià în veacul trecut de către Aromânii din Moscopole, Gramoste, Linotope, etc. Alte urme despre astfel de Valahi se găsesc în Serbia, în care numele Starovlah se întâlnește în unele regiuni. Intr’un sat din apropierea Cumanovei s’ar fi vorbit odată românește.
Cel mai însemnat rest al acelor Bulgaro‑Valahi sunt Megleniții care își căutară și găsiră adăpost în munții Caragiovei. Poate numele de localitate «Coruna» despre care a fost vorba în prima parte, este una din acele localități unde ei, adăpostiți de meterezurile de piatră ridicate s’au putut apărà. Este probabil că toată massa Valahilor cari trăesc acum acolo s’au strâns la un loc, treptat. Satele complet izolate în partea de Vest vor fi cele mai vechi, apoi vin satele din partea de Est. Pământul bun și clima dulce i‑au făcut să se lase de vieața nomadă».
Din toate acestea rezultă că Meglenoromânii, după Weigand, nu sunt decât un rest din Bulgaro‑Valahii, care pe la sfârșitul secolului al XII, au fondat imperiul bulgaro‑valah. In sprijinul acestei păreri Weigand nu aduce alt nimic decât înfățișarea lor care se depărtează de tipul caucasic.
C. Jireček, într’o recenzie făcută asupra lucrării lui Weigand (Archiv für slavische Philologie XV p. 91—103), bazat pe cele spuse de Weigand asupra tipului lor, îi socotește ca pe niște urmași ai unei cete de Pecenegi aduși în ținutul Meglenului de împăratul bizantin Alexios, după lupta de la Livunion, la gurele Mariței (Hebrus), unde fură nimiciți cu desăvârșire în anul 1091.
G. Weigand, revenind din nou asupra acestei chestiuni (Die Aromunen, Vol. I p. 249 și urm.), admite părerea lui C. Jireček, adăugând că, dacă într’adevăr Pecenegii au ajuns până în Meglen, atunci aceștia ar fi primit limba română, numai în cazul acela când Românii, cu cari s’au amestecat, ar fi fost tot așà de numeroși ca și ei.
La această părere a lui Weigand și Jireček se asociază și O. Densusianu: «On peut donc admettre avec une certaine vraisemblance que les Meglenites sont les descendants de ces colonies petchénègues qui s’établirent en Macédoine et s’y mêlèrent avec une population roumaine venue du nord et qu’elles trouvèrent là». (Histoire de la langue roumaine, Tome 1‑e, p. 336). Numai că O. Densusianu crede că populațiunea românească pe care Pecenegii o găsiră în Meglen erà de origine daco‑română: «Nous avons constaté jusqu’ici une migration roumaine du sud au nord. Mais il y a eu aussi un mouvement inverse qui s’est produit dans la masse de la population roumaine au moyen âge, mouvement qui fut cependant moins intense et qui se réduisit à l’établissement au sud du Danube de quelques colonies daco‑roumaines isolées, analogues à celles qui se sont fixées dans les temps modernes sur la rive droite de ce fleuve, en Serbie et en Bulgarie.
