n’ar fi mai mic decât 10 000. Între gospodării, multe înfățișează o căsuță în mijlocul buruienii care crește an de an de la sine și nu folosește nimănui. Ici și colo însă, pământul e lucrat pentru sămănături. Mai pretutindene e o bună orânduială curată. Locuitorii cari stau în cerdacul primăriei arată, așa cum li-a mers vestea, hotărîți și dârji.
Ceva mai departe, un pod peste o gârliță duce la un adevărat colț de raiu: flori, pomi roditori, stupi și o casă de țară acoperită cu șovar, peste păreții de pământ ai căreia, mai înalți decât de obiceiu și mai încăpători, se cațără sfârcurile verzi ale zorelelor. Din dumbrăvile apropiate răsună cântări, calde ca soarele de amiazi, și zborul harnic al albinelor e risipit pretutindene. Un funcționar bucureștean la pensie a întemeiat această oasă de civilisație foarte înaintată, de care se depărtează încă prea mult casele satului vecin. Prin locuri ca acestea se face bogăția care înfrumusețează și duce înainte țara.
11. În margenea Snagovului
Satul Turbați, așezat aproape de Snagov, era altă dată pe moșia, foarte întinsă, a vechii mănăstiri, care începuse a strânge pământuri încă din veacul al XIV-lea. Atunci, cu bogăția sa mare, cu zidurile sale puternice, cu mulțimea de călugări ce roiau în chilii, cu cărturăria și tipografia mănăstirească, Snagovul era puternic față de sătuceanul ce-i era supus. Astăzi lucrurile s’au schimbat. Satele locului, de la Izvorani, — unde sânt izvoarele, pănă la Coadă și la Fund, abia se țin dintr’o zi pe alta, din plata arendașului bălții și din vânzarea peștelui prin părțile vecine; în case neîngrădite stau laolaltă Români și urmași ai Țigănimii egumenului. Iar Turbații sânt un sal mare și înstărit, unul din cele mai bune
