Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/337

Această pagină nu a fost verificată

pe Principii Moștenitori, și în toate se simte eleganța aleasă, iubirea de artă și de natură, simțul pentru originalitate, pentru coloarea locală și coloarea istorică, care deosebesc pe Principesa Maria.

În fața castelului e o mică gară, care-l deservește. Apoi mai în sus, șoseaua desparte casărmi și stabilimente militare mai ales, cu care sânt în legătură și casele de locuit din mica mahala, înaintea căreia se oprește, lângă râu, linia tramvaiului electric.

Știința e vecină cu arta din palatul și parcul princiar. Pe un nou bulevard, încă aproape gol de clădiri, care duce de la Dâmboviță la poarta sudică a parcului, ea a clădit Facultatea de Medicină, înaintea căreia se ridică acum statuia inițiatorului învățământului medical român, doctorul Davila. Și apoi pe mal se înșiră: Școala de Veterinărie, cu fațada luată după a Imprimeriei Statului, marele Institut Bacteriologic, unic în Europa, al d-rului Babeș, Institutul de Chimie al d-rului Istrati. La doi pași de Facultatea nouă, clădirea mai veche, din vremea lui Cuza, a Asilului Elena Doamna, astăzi școală reală de fete și internat, desfășură fațada-i severă.

Într’a doua linie vin acum casărmile: casărmile lui Cuza, ce se văd de la Dâmboviță, păzind singuratece în câmpie, căsărmile nouă din Dealul Spirii, care se încheie jos cu zidurile Arsenalului Armatei, după ce înfățișează eleganta siluetă a monumentului de bronz pentru pompierii căzuți la 1848, luptând, fără scop și mai mult într’un năcaz, contra Turcilor veniți ca suzerani și prieteni.

De la acest cartier militar înainte, pornește altul, care cuprinde mai mult rămășițe istorice, dintre care multe sânt adaptate nevoilor vremii nouă. Lângă palatul lui Ipsilanti, pe deal, stau acum Archivele Statului, clădire masivă, puternică și sigură, al cării coperiș de țigle roșii se vede de departe, de pe