Într’un „centru» sânt prăvăliile, înșirate pe o singură stradă, grădina publică plină de colțuri de umbră, unde se pot aduce lăutari și bere bună[1], câteva din curțile cele mai vechi, prin multele încăperi ale cărora rătăcesc umbre de boieroaice sărăcite[2]. Și acolo e și mănăstirea Vălenilor, de unde a plecat târgul lot, așa precum din mănăstirea Sinaii a plecat târgul, reședința regală și locul de vilegiatură al Sinaii de astăzi.
Dăunăzi, clădirea, de la sfârșitul veacului al XVII-lea, era în decădere, dacă nu în ruină. Fusese dărâmată întăiu de cutremurul cel strașnic de la 1802, apoi o înălțase din nou, împreună cu clopotnița și chiliile, cu ajutorul unui polcovnic dintre târgoveți, egumenul grec de atunci, din 1802-9, care ocârmuia acest mitoc al Cotrocenilor. Apoi și după această reparație biserica a început să-și piardă puterea. După multe stăruinți ale unui preot cu intenții bune, primarul „conservator”, un harnic țăran, care a putut să ajungă în rândul și chiar în fruntea celor d’intăiu gospodari ai târgului, Pisău, s’a înduplecat să dreagă cele stricate și să înoiască și unde nu era nevoie[3].
S’au șters inscripții, — aceia a lucrărilor de după 1802 —, s’au făcut din nou, fără a le fotografia măcar în întregime, chipurile ctitorilor, s’au văpsit cu uleiuri, într’o urîtă coloare cafenie, cei doi stâlpi rămași din obișnuita colonadă care despărția tinda
- ↑ Acuma grădina Fundației „Cuvântul” pentru cărți populare, iar grădina e frumosul parc pe locul maidanului murdar al pieței săptămânale.
- ↑ În timpul războiului s’a stins ca și bunul mare proprietar Cereșanu, și septuagenara doamnă Zănescu.
- ↑ S’a spălat pictura în uleiu și au reapărut păturile succesive ale frescei.