supt buna supraveghere clin vremea mai nouă, se lucrează harnic la covoare.
Sus, pe dâlma prăpăstuită stă cetatea Poenarilor, adevărata „cetate a Argeșului”, de care se leagă crunte legende în legătură cu Țepeș.
Numai în jos spre Pitești timpurile apropiate au deschis larga cale domnească.
Și oamenii se potrivesc cu această natură care nu e aspră, dar cuprinde în ea o melancolie de trecut și de părăsire. Parcă ar fi cu toții odrasle de Voevozi acești bărbați și femei, cu prelunga față smolită, cu ochii negri adânci în cari se zbat, peste lipsurile de astăzi, flăcările eroice. Din ființa aici a Domniei au rămas strălucitele veșminte femeiești, numai din purpură și aur.
2. Câmpulungul.
E ceia ce-i spune și numele: un „câmp lung”, o vale prelungită între dealurile din dreapta și cele din stânga, o vale pe care și-a găsit drumul întăiu o apă, sufletul satelor și al orașelor, și pe urma ei s’au luat, îngânați de bolborosirea cântărețului de munte, oameni: străini, călugări viteji, cu crucea pe haină și spada în mână, Teutonii, când, în zorile noastre, anii erau abia o mie două sute; apoi oaspeți cu negoț și meșteșug, Sași mai ales; în sfârșit, din văi de munte, din șchele de hotar, din guri ale Carpaților, țăranii noștri, cari atunci ca și acum străbăteau drumurile în trăgănarea carelor ce lasă sufletu’n voia gândurilor și viselor, ori în mersul sprinten al cailor. De-a lungul câmpului s’au întemeiat atunci căsuțele albe, încunjurate de roadele hărniciei; morile vorbărețe, bisericuțele cu crucea înfrățitoare. Apoi și Domnii și-au durat aici Curți și mănăstire, mănăstire pravoslavnică, înaintea turnului măreț al căreia s’a prăbușit Cloașterul
