Adunării. La întors, am întîlnit la Brașov trenul părechii regale, care mergea la o solemnitate. Nu mi s-a părut că s-a apreciat îndestul vestea, așa de bună, pe care o aduceam.”Voi izgoni” – acestea sînt propriile cuvinte ale regelui care, cu toată timiditatea, avea în fond instinctele despotice ale rasei sale, – „voi izgoni Ministeriul, dar voi păstra Parlamentul.” Ministeriul a fost „izgonit”, în adevăr, sîmbătă. Chemat pentru consultare atunci cînd noii miniștri ai generalului Averescu așteptau în bibliotecă, eu fiind primit într-o odaie de alături, n-am putut spune Suveranului altceva decît ce-mi inspira durerea că se face o greșeală prin această brutală concediere în folosul unor oameni nepregătiți. I-am amintit Suveranului ce-mi spusese la Iași despre împăratul Wilhelm, cu care dacă se va întâlni, „nu el va roși”, și, prevăzînd politica de violență pe care o așteptam de la presupusa mină de fier a dlui Argetoianu, a cărui spăimoasă figură înșală așa de mult, i-am vorbit – cum s-au răstălmăcit aceste cuvinte! – de sîngele care, din strada încăierărilor de așteptat, va stropi. zidurile Palatului. Apoi am plecat recomandînd dlui Bujor, socialistului sentimental pe care împrejurările îl făcuseră președintele Senatului, să meargă mai bine la primblare decît să dea o astfel de” consultație“. Speriat, ministrul Palatului, diplomatul macedonean Mișu, numai nu-și făcea cruce în fața unei atitudini așa de puțin protocolare.
Mă așteptam ca, Ministeriul instalîndu-se astfel, Parlamentul însuși să fie dizolvat. I se adusese prin surprindere – ce formidabile au fost urletele de pe băncile liberale, cînd s-a ânțeles ce se cetește! – ânsuși proiectul, venit acum din inițiativă parlamentară, pe care regele nu voise să-l asculte. D. Maniu a părut că vrea să-mi ceară socoteală pentru un act cu privire la care nu fusese consultat.”Desigur că nu trebuia s-o fac: altfel, ar fi fost
