prietenilor mei, vechi și statornici, anticarii Pach! – puteam răsufla în această casă nouă, deschisă aerului curat de la șosea. Era și întîiași dată, la vrîsta de patruzeci și opt de ani, cînd mă găseam supt un acoperământ bucureștean potrivit cu un profesor de universitate.
Reluasem, împreună cu lecțiile la școala unde alții funcționaseră și supt ocupație, și lucrările mele științifice, care fuseseră, timp de cîteva luni, complect întrerupte. Materialul prelucrat la Iași putea să apară acum în tipografia mea, deși în condiții foarte puțin favorabile, pe mizerabila hîrtie de care, singură, dispuneam.
S-a dat astfel la tipar Istoria literaturilor romanice, care a format trei volume, aproape deloc cetite, cu toată noutatea de plan pe care o cuprind și observațiile personale care veneau din cetirea directă a textelor, și ele, deși s-au împrăștiat răpede, nu s-au învrednicit de o nouă ediție. Tot de supt aceste modeste teascuri a ieșit Istoria poporului francez, încercarea, făcută în timpul neutralității, de a înlocui obișnuita istorie politică, militară și anecdotică a teritoriului francez prin prezintarea dezvoltării organice a neamului însuși: o primă ediție fusese întreruptă de război și colile trase nimicite de ocupanți; dar, în mijlocul unei noi și cotropitoare mode franceze, cine să se ocupe de această concepție, care avea măcar meritul de a fi cu totul originală! Vorbisem la Iași și despre slavii răsăriteni și înțelegeam viața istorică a polonilor și a rușilor ca o serie de acțiuni și de reacțiuni între cele două grupe de elemente înrudite pe care le despărțise definitiv orientarea unora către Bizanț și a altora către Apusul latin. Manuscrisul a fost dat și el la tipar: mă întreb și acuma dacă a găsit un singur adevărat cetitor.
Toate acestea erau pregătiri pentru Istoria universală, privită sintetic și organic, ca un șivoi de mai multe ori milenar, pornit din izvorul său, dar hrănit de atîția afluenți, care
