Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/132

Această pagină nu a fost verificată

caiete, cu un cuprins adesea contrazicător.

Așa presintându-se lucrurile, asupra cărora am crezut de folos să mă întind, să uităm și legenda Revoluției francese tn ea însăși șl legenda Revoluției francese ca fenomen de energie națională, îndreptând societatea francesă contemporană către cucerirea Europei și către subjugarea altor națiuni. Așa ceva nu există. Un foarte vechiu discurs la Academia francesă al lui Mignet, care a scris o bună Istorie a Revoluției în linii generale, arată că a existat înainte de Adunarea Statelor Generale un singur program, al abatelui Sieyes. Tot ce s’a făcut, pănă și la împărțirea Franciei în departamente, pleacă de la acestălalt singuratec, foarte priceput în materie de argumentații filosofice, dar și el fără calități de agitator, vorbind slab și gata să se supere de câte ori nu se primia o propunere a lui, pentru ca mai mult timp să refuse de a participa la discuții. Nici acesta, un mare revoluționar activ. Gesturile lui Mirabeau