sufletul celor ce se servesc de acești ochi. Dar cine rectifică mai mult greșelile de metodă istorică sînt evenimentele: este viața care s’a desfășurat pe urmă.
Astfel se știe că, și acum, în anume locuri, se consideră națiunile în totalitatea lor, — „regimul totalitar“ —, că individul nu înseamnă acolo nimic, că a-i răpi libertatea nu este un păcat, că a-l împiedeca de a gîndi sau de a-și exprima gîndirea este un lucru îngăduit. Orice guvern fascist nu dă voie comunistului și orice guvern comunist nu dă voie fascistului, și mai ales amîndouă nu dau voie să se exprime păreri deosebite de părerile simpliste, prin urmare false, și ale fascistului și ale comunistului.
Credința de odinioară era, deci, și ea, că masele hotărăsc și indivizii nu represintă nimic.
Cînd am întrat în Academia Romînă, tărziu, după un lung stagiu de membru corespondent, în deosebire de timpurile noastre, cînd membrii corespondenți vin, se așează între ceilalți, iau parte la discuții și mai, mai să înlocuiască pe membrii activi, cînd am întrat în Academie, zic, problema aceasta mi s’a pus și mie: masele sau indivizii. Și atunci eu am fost de părere că și masele și indivizii hotărăsc în măsura în care au caracter dinamic și representativ. Viața unei societăți poate fi exprimată anonim într’un moment, și se poate întîmpla, în altul, ca masele acestea să nu fie capabile de a da o direcție și de a înfățișa ceia ce represintă spiritul unei societăți și acesta să se adune într’un om cum se adună razele într’un punct luminos: sufletul național să se adune într’o personalitate.
Dar, față de explicația că totul pleacă de la mase, a trecut vremea, și s’a întîmplat ce? Personalitățile au ajuns să guverneze lumea. Evident că astăzi, în cele mai multe țări, unde este un om, singur omul acela poruncește și ceilalți s’au deprins să se lase represintați și conduși de acel om. Dacă este vorba de Germani, nu numai tineretul, dar și o mare parte din ceilalți, mai ales femeile, strigă Heil Hitler înaintea aceluia care este șeful Statului german. La Italieni, de cîte ori apare d. Mussolini în public, om de o calitate superioară aceleia a d-lui Hitler, de atîtea ori se aud strigătele acelea: Duce, Duce: națiunea întreagă pare a se cuprinde într’însul. Cînd s’a îmbolnăvit în urmă d. Atatürk, ce adînc sentiment de îngrijorare, de durere a fost în sufletul tuturor Turcilor: pare că ar fi crezut că dispariția
