n’o curăță, de vreme ce e așa de scump timpul. Copiii se țin ciorchină, jucându-se, pumnindu-se, „luptând”, tăind lemne pentru cămăruța părintească.
Din trecut a rămas așa de puțin vechiul, ticnit, simplu, patriarhal trecut. O bisericuță ca de sat, cu pridvorul pe colonete. Municipiul cu ornamentația lui modestă ar face pentru un orășel de provincie în Europa; la spatele lui cea mai îndrăzneață din clădirile uriașe.
Și, la doi pași, noua viața se zbate și domină. Cartiere întregi s’au dărâmat pentru a da o nouă stradă și mașinile supuse cară pământul dărâmăturilor. Trei poduri lungi de un chilometru înjugă brațul, de mare care e Great River cu pârghiile colosale și țesătură firelor de fier. Pe cel din margene, precedat de o bizară colonadă în stil antic trenurile rapide se țin lanț. Iar ochiul care nu mai vede maghernițele ce putrezesc și se dărâmă se oprește uimit la masele gigantice ale mamuților de piatră, terase, piramide în retragere, turnuri, care par blocuri căzute din aștri în ruina, monoliți venind din alte sisteme solare.
