Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/210

Această pagină nu a fost verificată

negri. De aici a resultat o rasă de mulatri, de quarteroni, care une ori, când se supără, amintesc descendența lor din cea mai veche aristocrație anglo-saxonă.

Totuși în Sud Negrul este în afară de lege, cu tot triumful lui Lincoln și al egalității legale. In general pentru le-galiști, de oriunde, ceia ce e în lege are valoare; de fapt legea are atâta valoare câtă i-o dau moravurile; acei cari sânt în Parlament câteva luni pe an ca să voteze legi nu-șL dau sama de acest lucru: că legea nu e decât exprimarea legală a unor moravuri înfipte în societate. Deci negrul din Sud este considerat și acum ca nefiind un om ca altul; de exemplu el n’are voie să meargă pe trotoar, ci în mijlocul străzii; trenurile au anume locuri pentru negri, tramvaiele tot așa. De la o bucată de vreme însă pe alocuri a început să nu mai fie așa, pentru că negrii s’au înmulțit așa de mult, încât au început să creeze o clasă, intelectuală. Sânt și negri capitaliști; cel d’intăiu deputat negru a întrat în Congresul din Washington de curând, de și se expunea să-și găsească moartea la un colț de stradă înainte de a vedea ce dă scrutinul. Așa erau obiceiurile, și din ele a pornit legea lui Lynch: linșarea se putea face pentru un compliment prea grosolan către a femeie albă; se putea întâmpla ca negrul să fie spânzurat de cel d’intăiu felinar ori îngrămădit într’un colț de pădure căreia i se dadea foc. Vechea ură e sporită de spaima teribilă ca nu cumva negrii să câștige majoritatea politică și să devină ei stăpâni. Am spus că 200.000 de albi stau în fața a 200.000 negri în capitala Republicei Star telor-Unite ! In timpul războiului, apoi, albii au fost trimeși pe front și, fiind lipsă de brațe, s’au adus negri din Sud, cari vor ajunge pe încetul a stăpâni cu numărul și Nordul.

Am spus că rasa neagră are acum intelectuali, poeți, nuveliști. Am avut și eu supt ochi frumoase poesii ale unor negri; în vorbă, îi cunoști imediat după accent. Negrul a ajuns să capete în viața americană un rol foarte