albastru închis pe pantaloni gris-deschis și lampasuri albastru-deschis la șapcă.
Figuri în parte deosebite de ale Spaniolilor. Largi fețe osoase, mustăcioase, foarte brune, mai mult sânge în față. Ochii n’au strălucirea de dincolo. E ceva mai arhaic și mai masiv. Lipsește, se pare, stratul roman și adausul maur. Iberul, Celtiberul primitiv se conservă, așa cum la noi, de la Ilațeg pănă în Mehedințul-de-sus, Dacul persistă. Era natural ca un prinț burgund să facă țara.
Și iată o femeie cu părul creț zburlit și ochii foarlc vii. Un tip, ai zice, frances. Deosebirea de rasă e pretutindeni. Și în limbă e o răpezeală de sunete celtice fără nimic din calma demnitate spaniolă.
Beira are și un splendid restaurant numai în săpaturi și ceramică, răsărind alb și roz. Aceiași veselie și în cele câteva case vecine, pierdute în pustiu.
După această oasă, iarăși în pustiul pietros care e aici fortificația naturală a graniței. Doi copaci cu crăcile desperate îmbrățișează o piatră, o strâng în. sforțarea lor de a se uni. Asămănarea locuinților populare e perfectă, doar cu o sforțare către mai mult alb. Un curios ogeag cu trei deschizături triunghiulare de-asupra căsuței din margine.
Țeranul roșcovan cu pălăriuță neagră, largul brâu de aceiași coloare și mânecile libere, albe, care se ivește între bolovani, pe când tăietorul cu bereta îi mână văcuțele roșii, pare un fercheș Prahovean cu mustața în spic. Ceva mai departe, mi s’a părut că văd un măgăruș la plug, resemnat cu soarta lui.
Și, de-odată, într’o crăpătură de stâncă, o întreagă fațadă de case albe, de-asupra căreia păzește biserica veche, cu turnurile, două, alipite de portal. In fund scrijelata coamă albastră a unui șir de muscele.
