Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 3 - Reminiscențe și notițe critice.djvu/37

Această pagină nu a fost verificată

În depărtata anticitate, — spun unii erudiți —, nu se știa să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) și Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă?

Se zice că odinioară într-un oraș din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-și dreptul să aleagă pe cele mai reușite. Ce s-a întâmplat însă?

Cei trei artiști celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă.

Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și a fixat pentru urmași, se-nțelege după credințele contimpuranilor săi, numărul celor nouă surori divine.

Ele erau fiicele lui Zeus și ale Mnemosinei, zeița Memoriei. Iată cam ce zice bătrânul autor al Teogoniei, după ce le-a spus pe nume și le-a arătat fiecăreia în parte funcțiunile și atributele:

„În Olimp stau ele și cântă isprăvile minunate ale zeilor nemuritori; ele cunosc trecutul ca și prezentul și ghicesc viitorul, iar cu cântările lor măiestre înveselesc tot soborul zeiesc."