Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 3 - Reminiscențe și notițe critice.djvu/184

Această pagină nu a fost verificată

încurajat, a îndemnat și a îmbărbătat neamul lui în felul în care acest neam putea mai bine să înțeleagă; a fost vesel, trist, viteaz, cuminte, răbdător, plin de speranță și de credință, glumeț și înțelept ca poporul român însuși. În mintea lui întreagă n-a fost loc pentru nimic ce n-ar fi fost specific românesc, și în talentul lui nici o pornire care să nu fi fost specific românească. Alecsandri este gloria nediscutabilă a literaturii românești în secolul acesta. La așa înălțime nu mai văz alta.

— Dar altul, tot mare, nu avem?

— Eliade, desigur. Iată încă o figură gigantică, cu atît mai minunată, cu cît puterea nu-i stă în talent, ci în vointă. Iată un om care, la un moment dat — cînd nimeni aproape nu gîndește decît într-un mod fragmentar la cultura unui neam — închipuie cu vasta-i inteligență o sistemă completă de evocare a forțelor spiritului național: științe, literatură, arte, filozofie, religie, politică, tot încape pentru el într-o sistemă închegată. Fără să reușească a face îndeosebi o operă de mare valoare, apucă, cu o egală putere, toate genurile literare și științifice, întemeind, ca bază neclintita a culturii si dezvoltarii neamulu, românesc, ideea națională. Eliade n-a fost poate niciodată un mare scriitor; ceea ce, însă, e indiscutabil este că a fost o minte mare, o voința mare, — un om căruia generațiile actuale, cu judecata lor încă nesigura nu pot înțelege cît îi datoresc, dar pe care o generațiune cu conștiința mai limpede și cu mintea mai înzestrată îl va onora ca pe una din cele mai strălucite figuri ale renașterii române. Și la Eliade ca și la Alecsandri, credința și voința s-au manifestat cu toată binefăcătoarea lor înrîurire pentru neamul nostru.

E bine înțeles că eu mă mărginesc a da aci numai într-un mod imperfect părerile ilustrului academician. Sub torentul ideilor sale eu nu pot nota decît liniamentele fundamentale cît se poate cu mai multă fidelitate.

Aci, a proposito de opera lui Eliade și de influența pe care a exercitat-o această operă, d. Hasdeu face o bogată digresiune asupra școlii „Junimii".