– Da de ce întrebi?
– Vreau să cumpăr.
Atunci băcanul, gustând cu vârful cuțitului o probă din putinică și măsurând cu ochii de sus până jos pe mușteriu:
– Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de cosac.
– Da ce-ți pasă d-tale, dacă vreau eu să cumpăr?... Câte parale?
– Vezi că marfă de-asta nu pot da cu paralâcul... Vrei să iei mai mult?
Tânărul, fără să șovăiască, răspunde hotărât:
– Trei chile.
– Cât?... strigă băcanul, pufnind de râs. Ei, vezi, aici mi-ai plăcut: auzi fason de trei chile de icre moi!...
Apoi, întorcându-se către unul din băieți:
– Băiete! încă o drojdie la domnul, că-i e frig.
Dar funcționarul supărat:
– Mersi, domnule, nu-mi trebuie; dar să știi că nu-ți mai calc în prăvălie.
– Precum ești d-ta liberal - răspunse băcanul râzând și mai tare - mă mir că ai băut aici și drojdia întâia.
Tânărul a ieșit trântind ușa.
E aproape de amiazi, când o caleașcă mândră se oprește în fața prăvăliei. Feciorul sare repede de pe capră și strigă în ușă:
– Să vie un băiat afară!
Băiatul iese repede și se întoarce:
– Întreabă cucoana de icre moi.
– Cucoana lui conul Iancu?... Spune-i că nu prea sunt proaspete... nu face pentru dumnealor... Dar, dacă poftește, dă-i să guste.
Și-i trimete cucoanei din putinica nouă o linguriță plină pe o frunză curată de viță. Băiatul se întoarce:
– Zice că sunt bune.
– Mă mir. Tocmai la mine să fie icre bune...!
Zicând acestea, băcanul iese degrabă afară la caretă și, după multe reverențe, se adresează foarte miorlăit cucoanei:
– Sărut mâna, madam X..., sărut mâna... De ce nu poftiți jos? Nu-i nimeni în prăvălie; numai câțiva mitocani... nu vă cunoaște. Poftiți să vedeți și alte mezeluri...
