Da; dar la Ateneu mai este și o altă distracție pentru public: sunt niște zugravi proști — străini, probabil — nu dintre „artiștii noștri în viață", cari lucrează decorațiunile emiciclului adaos de curând la vechea clădire. Călare pe schelele lor spânzurate pe sus, în bluzele lor pestrițate de stropi de toate nuanțele posibile și imposibile, ei lucrează cu multă îndemânare și cu mult gust, și, lucrând migălos, cântă vesele cântece. Mai ales vocea aceluia ce poleia alaltăieri capitelul de stuc al unei coloane de simili-marmor de la galeria superioară are un timbru bărbătesc, clar și foarte simpatic. Am plecat ochii în jos și, coprins deodată de un sentiment de dor îndepărtat pentru Florenza, l-am ascultat cu deosebită plăcere. Tot așa am auzit odată pe un zidar cântând, pe când astupa niște crăpături în Galeria Pitti. Acesta de la Ateneu, e drept, mai are în favoarea sa și rezonanța excelentă a emiciclului — cu toate calculele-i pozitive, se-ntâmplă și unui arhitect să greșească.
Da; însă, în schimb, la independenții din față „Fumatul nu este oprit"; și, în vremea noastră democratică, asta e mult pentru un salon.
Iată deosebirile fundamentale între cele două saloane inimice. Afară de aceasta, amândouă seamănă, așa că nu știm dacă la anul, continuând animozitatea între cele două școale, nu ne-om pomeni că una, în necazul celeilalte, își așează de-a-ndoasele pânzele - adică de-a-ndoasele nu pânzele, ci așezarea... în sfârșit, m-am încurcat; nu vreau să zic nici așezarea, căci, cu explicațiunile lui Alpar, ar trece poate și asta — de-a-ndoasele nu pânzele, ci saloanele: independenții să-și așeze pânzele în Ateneu, iar clasicii, peste drum; da, decât publicul... — el n-ar trebui să știe nimic de asta.
Treceam odată prin tunelurile dintre Comarnic și Sinaia, și, firește, în vagon, fiecare n-a lipsit să spună cât de mari sunt prin străinătate tunelurile cari au fost avut onoarea să fie trecute de dânsul. Eu eram la descripția celebrului St.-Gothard, și vream, cu date pozitive ale lui Baedeker, să minunez pe o cocoană cu care stam foarte aproape: „Doamna mea, astea sunt tuneluri? să vezi la St. Gothard: trei sferturi de poștă! o jumătate de ceas umbli pe sub pământ! Închipuiește-ți!" Doamna îmi aruncă un zâmbet
