Astfel, cine rămâne la noi să cultive exclusiv litere sau artă?
Ori tineri, cari nu au nici vârsta a fi utilizați în viața publică, și au încă vreme să facă încercări puerile, așteptând înrolarea lor în aparatul politic; ori un cap lipsit cu desăvârșire de sensul practic și utilitar; ori — mediocrități, quasi inteligențe, pseudotalente, ciurucuri sociale, cari sunt fericite a aduna de la banchetul strălucit al vieții publice firimituri și resturi de sosuri, în formă de mititele diurne ori sinecure, premioare, gratificații și altele.
Dacă am avea o societate, cum avem și un stat — o societate care să simtă nevoie de literatură și de artă — aș vrea să văz: statul ar mai putea sa smulgă pentru aparatul său politic toate inteligențele și talentele?
De aici rezultă plângerea nedreaptă pe care noi, românii, o facem aproape în toate zilele cu atâta ușurătate. Când vedem că vreo instituție nu merge bine, nu-și aringe scopul sau nu prosperează, atunci n-avem decât un strigăt: Nu merge! pentru că și în această instituție se face politică. Dacă nu s-ar amesteca politica, ar merge. Cum vrei să meargă dacă și aci se amestecă politica?
La prima vedere, ar părea că e drept.
De exemplu, se înființează o instituție savantă cu anumite scopuri de cercetări și de studii științifice. Numaidecât pun mâna pe această instituțiune oamenii politici. Aceștia, se-nțelege, neavând în vedere decât interesele politice, au să le subordoneze acestora scopurile declarate ale instituțiunii. Nu va mai fi vorba în rândul întâi de studii și de cercetări, ci de rezultatele mai mult sau mai puțin favorabile pe cari partidul respectiv le poate trage, pe cale bugetară, ori pe calea satisfacerii micilor ambițiuni personale, din mersul acelei instituțiuni savante.
O altă instituțiune se fundează; aceasta nu mai este savantă, ci artistică. Se fac cheltuieli însemnate, se clădește un strălucit stabiliment anume, care este înzestrat cu mari sacrificii din partea statului și comunei. Se-ntâmplă și cu
