cinstită a Camiliei, pe lângă asta farmecul ei, care i se părea lui acuma din ce în ce mai puternic, hrăneau și sporeau o patimă ce prea târziu și-a înțeles-o Lotario. Nu mai era chip să și-o stăpânească: cu groază și-a simțit bine nenorocirea; a voit să fugă, dar nu i-a fost cu putință; și, uitându-și de prieteșug, de cinste, de omenie, a căzut în genunchi dinaintea Camiliei și i-a mărturisit, turburat, pierdut, că el este nebun după ea. Camilia s-a ridicat mândră și aruncând asupra lui o privire plină de dispreț, a ieșit de-acolo, lăsându-l prăpădit și aiurit.
S-a gândit femeia mult, ce e de făcut. După porunca hotărîtă a lui Anselmo, neputând închide lui Lotario casa, i-a scris chiar în seara aceia un răvaș bărbatului și i l-a trimis cu un om într-adins, așa:
„Încrederea ce îmi arăți lăsându-mă singură acasă, îmi face mai multă cinste decât mâhnire. Dacă însă ai să mai întârzii, atunci te rog dă-mi voie să mă duc la părinții mei până vii să mă iei acasă. Cel puțin la părinții mei o să stau de vorbă cu dânșii despre dragostea mea pentru dumneata și despre mâhnirea ce mi-o face îndelungata dumitale lipsă. Despre asta nu pot vorbi cu prietenul pe care mi-ai poruncit să-l primesc în toate zilele: lui îi place să vorbească numai de el însuș. Nepotrivirea aceasta dintre el și mine mă face a crede, că ar trebui să te întorci cât mai degrabă”.
Anselmo n-a mai putut de bucurie când a primit scrisoarea: nu s-a mai îndoit că Lotario s-a ținut de vorbă, și i-a răspuns femeii, că nu cumva să meargă la părinți că el se-ntoarce acasă cât de curând. Acest răspuns, mai ales, că nu pomenea nimic despre cele cuprinse în scrisoarea ei, nu i-a plăcut Camiliei; cu toate astea, ea s-a hotărît să-și aștepte bărbatul, fără să se plângă și fără să-i mai dea zor, și fiindcă era sigură de cinstea ei, l-a lăsat pe Lotario să vie mereu pe la dânsa.
Prietenul, cu cât da de mai mare împotrivire, cu atât mai adânc simțea focul patimii; nu se mai putea stăpâni; a venit și mai des la Camilia; n-a pierdut o zi, un ceas, a înțrebuințat toate mijloacele ca s-o îmblânzească, să-i atingă inima, să-i insufle milă măcar.
