Domnul”. Aci vaca, sforîind turbată de chinul rănii și de ciupiturile muștelor care se strânseseră pe carnea ei vie, smăcina iarba și pământul cu coarnele, se tăvălea și arunca țărână cu picioarele în ochii bietului vițel, care cerea să sugă. Din ochii ei holbați, din privirile ei pierdute, vrea parcă s-arunce scântei de imputare oamenilor pentru crunta suferință, cu care plătea ea nevinovată ura dintre ei.
Pârvu, cu tot sângele-n cap, fără să știe bine ce face, schimba mereu frunze mari de lipan verde udate, pe rana vitei. Veniseră o sumă de femei cu copiii în brațe. Cu capetele acoperite-n maramele lor albe, ele steteau de jur-împrejur, drept în picioare, cu gravitatea matroanelor romane chemate să se pronunțe. Copiii se-nghesuiau împrejurul vitei și „Domnului”; dar tăceau sfioși, temându-se și de o nouă sbuciumare a dobitocului și de încruntarea învățătorului. Pe iarbă și-n țărină se svânta sângele negru.
În capătul potecii, se arătă atunci Sanda, drept în bătaia soarelui, cu fruntea sus, cu furca-n brâu și fusu-ntre degete, fără să sprijine măcar urciorul smălțuit pe care-l ținea sus pe cap. Fota roșie, strânsă bine la mijloc cu betele, îi înfășură în cute mișcătoare trupul plin. Chipul ei pârlit de soare și vânt; sprâncenele negre și-mbinate, expresia întreagă a fizionomiei și mersul ei drept și sigur, toate dedeau acestei fete o înfățișare aspră, dar măreață. Tocmai deaceea flăcăii din sat nu se prea lungeau la glumă cu ea, pentrucă la orice îndrăsneală, ea știa să le-nchiză gura scurt cu două vorbe, mai arzătoare ca două palme
Sanda, nemișcată, cu privirile mari și liniștite, se uita la vita canonită, și fără să lase a se lua aminte, trăgea cu coada ochiului la Pârvu... Numele lui Dragomir, fratele ei, se auzi în mulțime, deocamdată mai șoptit, apoi din ce în ce mai tare. Șoaptele sporeau, și o grămadă de lume se strânse-mprejurul Sandii; începură s-o strângă de-aproape și s-o întrebe răspicat.
Pârvu o văzu și el în sfârșit pe fată. Trecu printre oameni și se opri drept în fața ei: fulgere sclipiră în ochii amândurora.
„Dragomir mi-a făcut-o!” zise învățătorul scrâșnind.
