cetate la munte și singur din toată împărăția, când chiar împăratul se predase, nu vru să se supuie și să cunoască pe biruitor. Dar în creerii munților era să meargă mai greu ca pe loc șes, fiindcă vizuina neînduplecatului voevod era așezată pe niște colți de stâncă, pe care degeaba se cățărau vitejii ostași, căci până s-ajungă rupți de oboseală la ziduri, apărătorii de sus porneau asupră-le bolovani mari și brațe de vreascuri aprinse, și apă și smoală în clocote, și-i prăvăleau în prăpastie; iar prin foame nu era chip să-i strângă fiindcă aveau drum pe creste și pe brâie cărări ascunse cunoscute numai lor — și fântâni cu destulă apă în curțile cetății.
Și cu cât întârzia răsboiul, cu atât își pierdea răbdarea împăratul, că și el era om, i se făcuse dor de-mpărăteasa, măcar că era tare așezată, nu de-alea de se prăpădesc cu dragostea.
În vremea aceasta, Verde-mpărat trăise mai bine decât biruitorul lui; soră-sa nu știa cum să se poarte mai frumos cu el, parcă n-ar fi fost biruit și prins, ci poftit la petrecere și cinste: prânzuri, plimbări, vânători — doar atâta că singur nepriveghiat de aproape nu rămânea, și numai o mână dumnezeească l-ar fi putut scoate viu din capcană. Soră-sa, stând cu el seara târziu, îi spunea cât e de nerăbdătoare să vază odată-ntors pe soțul ei, și pe frate-său luându-și iar stăpânirea lui; mereu aducea vorba despre acel voevod care singur e de vină că se întârzie atâta încheierea păcii, și-l ruga pe frate-său cu lacrimi să-i spună el cum s-ar putea îngenunchia acel neînduplecat și isprăvi cu atâtea jertfe de viteji.
Într-o seară, după ce iar pierduse mulți oșteni fără nici o ispravă, stând Roșu-mpărat scârbit și dus pe gânduri în cortul lui, iată-i sosește o ștafetă; deschide cartea soției sale și citește:
„Într-un pahar de vin mai mult stă ascuns adevărul. Aseară am petrecut foarte târziu cu frate-meu. Trimite îndată noaptea oameni încercați să calce mănăstirea Pajiștea și să-ți aducă de-acolo unde stau ascunși în vestminte de călugăriță, pe nevasta și pe băiatul voevodului. Cetatea ori capetele lor. D-zeu să ție în sfânta sa pază pe M. Ta”.
